Horațiu Florea este susținut de trei partide, în alegerile pentru Președinția Consiliului Județean Alba

0

Candidatul PRO România la Președinția Consiliului Județean Alba, Horațiu Florea, a primit susținerea în alegeri din partea altor două formațiuni politice. Este vorba despre Partidul Forța Identității Naționale PSL și Partidul Phralipe al Romilor.

„Cred că a venit momentul schimbării administrației județene iar omul căruia îi oferim susținerea noastră este Horațiu Florea. Am toată convingerea că, alături de echipa lui, va găsi soluții în toate domeniile și la toate nevoile cetățenilor. Suntem obligați să alegem persoane noi care să ne reprezinte, fiindcă cei care au ocupat, ani la rând, funcții publice și-au demonstrat neputința în gestionarea problemelor județului”, a transmis Nicolae Popa, din partea partidului Forța Identității Naționale PSL.

La rândul său, Călin Pădurean, Președintele Partidului Phralipe al Romilor, a spus că „Văd în Horațiu Florea omul care e capabil să facă față oricărei provocări pe care o impune o funcție ca cea de Președinte al Consiliului Județean. E un tânăr care a intrat în politică dezinteresat de „jocuri de culise” și care are alături e echipă de oameni cu experiență și expertiză. Îi oferim sprijinul nostru necondiționat și îi îndemn pe toți cetățenii județului să îi acorde încredere totală”

COMANDAT DE PRO ROMÂNIA FILIALA ALBA

PUBLICAT / EXECUTAT DE Empressa Media , portal web : www.opiniatransilvana..ro

CUI MANDATAR FINANCIAR COORDONATOR 21200010

Distribuie

Lasă un comentariu

Top