Focar de COVID – 19 la o tabără de copii din Ighiu. Societatea comercială amendată de DSP Alba, pentru condițiile igienico – sanitare

0

Un focar de COVID – 19, a fost descoperit de către inspectorii Direcției de Sănătate Publică Alba, în urma unui control efectuat la o societate comercială din județ, care se ocupa cu organizarea de tabere pentru copii.

Un număr de 13 copii, cu vârste între 11 – 18 ani, care și – au petrecut vacanța de vară, într – o tabără din comuna Ighiu, s – au infectat cu COVID – 19.

Copii infectați sunt din județele București, Suceava și Argeș.

Pentru neregulile constatate, inspectorii DSP Alba, au amendat societatea care a organizat tabăra, cu suma de 10.000 lei, pentru condițiile igienico – sanitare inadecvate.

„Urmare a unui control efectuat de către inspectorii DSP Alba la o societate comercială din județ, care are ca obiect de activitate organizarea de tabere pentru copii, a fost aplicată o sancțiune contravenționala în cuantum de 10.000 de lei (ART. 41 lit. c din HG 857/2011) pentru neexecutarea operațiunilor de curăţenie şi/sau dezinfecție a utilajelor, ustensilelor, suprafețelor de lucru în condițiile stabilite de normele igienico-sanitare în vigoare.

Mai exact, blocul alimentar, spațiile de depozitare a materiilor prime și auxiliare folosite la prepararea hranei sunt neigienizate, paviment necurățat, mobilier întreținut necorespunzător, pereți cu frecvenţe pânze de păianjen, vesela și echipamente neigienizate, spații frigorifice neigienizate.

În ceea ce privește condițiile de cazare s-a constatat neigienizarea corespunzătoare a camerelor și a grupurilor sanitare. De asemenea, nu s-a putut face dovada efectuării analizelor/examenelor medicale periodice pentru personal, lipsa produselor biocide necesare dezinfecţiei.

Inspectorii DSP Alba au stabilit, ca urmare a controlului efectuat azi 19.08.2021, ca termen de remediere al deficientelor data de 21.08.2021, în caz contrar impunându-se suspendarea activității unității.

Totodată facem precizarea ca în perioada 02-19 august 2021 au fost depistate 14 cazuri pozitive COVID 19 care au legătura cu unitatea controlată, 13 la copii care au frecventat tabăra și 1 caz la un supraveghetor din cadrul taberei, acesta având domiciliul în alt județ, dar care, urmare a anchetei epidemiologice a fost alocat județului Alba.

Toate celelalte 13 cazuri au fost alocate altor județe din țara (Suceava, București, Argeș) întrucât în urma anchetelor epidemiologice a fost stabilit, conform declarațiilor persoanelor pozitive și a supraveghetorilor, ca la intrarea în tabăra cei 13 prezentau simptomatologie specifică sau erau contacti direcți ai celor care prezentau simptomatologie până la momentul intrării în tabăra. Precizăm că cele 13 cazuri pozitive au fost testate după plecarea din tabăra, în județele de domiciliu.

Inspectorii DSP Alba au dispus organizatorilor taberei efectuarea triajului epidemiologic riguros, precum și prezentarea la intrarea în tabăra a unui test negativ COVID 19 de către participanți.

DSP Alba va efectua un recontrol al unității în 21.08.2021 și va monitoriza permanent activitatea taberei, astfel încât sănătatea participanților și a personalului supraveghetor să nu fie pusă în pericol și pentru a evita răspândirea cazurilor COVID 19″, a transmis prin intermediul unui comunicat de presă, DSP Alba.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top