Acuma răsfoiți: loteria romana

Eveniment

0

Reportul la Loto 6/49, categoria I, depăşeşte 7,66 milioane lei (peste 1,55 milioane de euro) la tragerea de duminică, 29 mai, în timp ce la Noroc se înregistrează un report de peste 4,38 milioane de lei (peste 886.200 de euro), a anunţat Loteria Română.

Social

0

Loteria Română sărbătorește 115 ani de activitate, fiind astfel una dintre cele mai vechi instituții românești, cu o importantă tradiție în susținerea proiectelor de interes public național. Cu aceasta ocazie, Loteria Română a organizat duminică, 12 septembrie 2021, Tragerile Speciale Loto Aniversare. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: o tragere principală și o tragere suplimentară.

Social

0

Executivul a aprobat în ședința din data de 10 septembrie 2020 o hotărâre de Guvern prin care se modifică normele metodologice privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, astfel încât activităţile de jocuri de noroc să se poată realiza prin intermediul terminalelor autonome, operate în mod direct de către participanții la joc sau prin accesarea secțiunii dedicate acestei activități disponibilă pe site-urile oficiale ale Companiei Naționale „Loteria Română S.A.” cu condiția achitării taxei de participare, iar efectuarea plății pentru participarea la jocurile loto să poată fi realizată și prin instrumente de plată electronice, așa cum sunt reglementate de legislația în vigoare, pentru a permite realizarea acestor activități cu respectarea regulilor de distanțare socială.