Drept la replică : ”După ce a acuzat un elev de 11 ani că o spionează, o învățătoare încearcă marginalizarea și mutarea acestuia în altă clasă”

0

Este absolut dezamăgitor și trist faptul că probabil una dintre cele mai bune promoții de clasa a IVa din municipiul Alba Iulia a devenit, tangențial, subiect negativ de presă, în condițiile în care de aici au răsărit cei mai mulți copii cu note de 10 la olimpiadele de limba română, la matematică, la toate concursurile de matematică sau de șah.

Este absolut dezamăgitor și trist faptul că un conflict între băieți, înaintea orelor de curs (ora 7.35, după cum a declarat în mod repetat părintele incriminat, în fața tuturor comitetelor și comisiilor de investigare de la DGASPC și școală) a generat reclamații care a pus în mișcare un întreg sistem de investigație din partea DAGSPC, focusat asupra unei familii absolut obișnuite, părinți acum oripilați de ce li s-a putut întâmpla. Evident, rezultatul reclamației a fost negativ.

Este absolut dezamăgitor și trist faptul că reclamațiile depuse la direcțiunea școlii și la ISJ Alba au avut ecou și asupra copiilor noștri, aceștia ajungând să fie chestionați, informal, de inspectorul delegat, la clasă, dacă ”o iubesc pe doamna învățătoare”.

Este absolut dezamăgitor și trist faptul că reclamațiile depuse la ISJ Alba și la direcțiunea Școlii ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia au generat, poate, cel mai mare număr de declarații, date sub semnătură, de către 20 de părinți, în fața Comisiei de disciplină a școlii. Precizăm că doar Comitetul de Părinți al clasei a IV-a C, plus un părinte incriminat, ar fi fost obligat să dea declarații, restul opiniilor au fost benevole. ”Deși directoarea unității de învățământ, Ramona Popa,  cunoștea situația nu a luat măsuri în acest sens dar a încercat să minimalizeze conflictul pentru a nu degenera în afara școlii” se precizează în articol. Noi, părinții, știm altceva: că s-a încercat gestionarea situației în toate formele: de la mediere și până când am ajuns ”să dăm cu subsemnatul” la comisia de disciplină.

Se mai precizează în articol că: ”Situația persistă de la începutul anului școlar, timp în care, spune mama elevului, învăţătoarea face lobby printre părinți, că ar fi necesară mutarea copilului în altă clasă. ”După 5 luni de zile la o şedinţă cu părinţii, respectiv săptămâna trecută, la care nu am participat, deşi dimineaţa am discutat cu învăţătoarea şi am întrebat-o dacă sunt probleme cu fiul meu, am avut surpriza neplăcută să aflu că d-na învăţătoare s-a victimizat, manipulând părinţii că se simte ameninţată şi urmărită, ca un elev o urmăreşte… şi ca în cinci luni de zile a aşteptat ca părintele să discute cu ea… şi că din cauza fiului meu nu vom avea cadre pregătite la clasă în anul următor.”  spune mama elevului de 11 ani.”

Față de cele precizate mai sus putem afirma că unele aspecte au fost percepute incorect de mama care a făcut reclamațiile pentru că, așa cum mama elevului recunoaște, nu a fost prezentă la ședința cu părinții. Iar noi, părinții prezenți, nu știm să fi fost înregistrată, cu acordul nostru, acea ședință, asfel încât afirmațiile noastre să ajungă, fidel, la dânsa. În fapt, în timpul ședinței, doamna învățătoare a povestit, fără a nominaliza, faptul că a descoperit, cu surprindere, în vocabularul unui copil, vocabular uitat pe catedră, un ”orar al învățătoarei” în care i se ținea evidența strictă a prezenței la ore. Ne-a întrebat dacă, din întâmplare, și copii noștri ”se joacă” la fel cu carnețelele folosite de fiecare, în ziua în care sunt elevi de serviciu, pentru notarea diferitelor aspecte legate de activitatea clasei. Niciun părinte nu a afirmat că ar mai fi văzut, în carnețelul copilului, un ”orar al învățătoarei”. Precizăm că niciun părinte prezent la ședință nu a perceput această informație ca o tendință de ”victimizare” sau ”manipulare”. Nici ulterior ședinței, printre părinți, nu s-ar fi auzit aceste lucruri. Noi, părinții elevilor din clasa a IV nu am caracteriza-o pe doamna profesoară Delia Vâlceanu ca pe o ”victimă” și ”manipulatoare de părinți”. De fapt, nici nu o caracterizăm, așa, ca niște ”manipulați” ce suntem! Pentru dânsa vorbesc exclusiv rezultatele TUTUROR elevilor, și nu numai la clasă, ci la toate concursurile școlare externe, olimpade etc. Și nu este vorba doar de rezultatele generației noastre de școlari care, din păcate, o să rămână în istoria școlii și cu această situație regretabilă. Este vorba de generații întregi de elevi, care au intrat cu nota 10 la licee, la facultate, având parte de startul excelent în clasa primară a învățătoarei Delia Vâlceanu.

Mai precizăm că, în timpul ședinței, din rândul părinților s-a ridicat întrebarea vizavi de situația copiilor noștri în clasa a V-a, ținându-se cont de cele întâmplate la clasă. De altfel, la această întrebare și la altele 10 am răspuns noi, cei 20 de părinți, în cadrul întâlnirii avute cu Comisia de disciplină a școlii.

În niciun caz nu contestăm dreptul absolut al fiecărui părinte de a-și proteja așa cum poate mai bine interesele copilului. Pe cale de consecință, nici noi nu ne contestăm dreptul de a a ne proteja interesele propriilor noștri copii, restul de 25, și de a le oferi credibilitate. Credibilitate atunci când afirmă, direct sau indirect, că în clasă socializează absolut normal cu toții, inclusiv cu doamna profesoară Delia Vâlceanu. Că se lucrează din greu la mate și la română. Că în toți anii au fost la bine, dar și la greu, alături de colegul lor, împreună cu doamna învățătoare.

Părinții elevilor din clasa a IV-a C, Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” Alba Iulia

Distribuie

Lasă un comentariu

Top