Un șofer din comuna Șona se va alege cu dosar penal, după ce a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
La data de 7 aprilie 2022, în jurul orei 17.40 polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei, au oprit, pentru control, pe raza localității Iclod, un autoturism condus de un bărbat, de 75 de ani, din comuna Șona.
Întrucât conducătorul autovehiculului emana miros de alcool, polițiștii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest și recoltării de probe biologice, dar acesta a refuzat.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.