Doi șoferi din Aiud, depistați de polițiști la volan, sub influența băuturilor alcoolice

0

Doi șoferi din municipiul Aiud, au fost depistați sâmbătă, la un control în trafic, de către polițiști rutieri aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Șoferii turmentați se vor alege cu dosare penale.

La data de 19 noiembrie 2022, în jurul orei 08,00, polițiștii rutieri din Aiud au depistat un bărbat de 62 de ani, din municipiul Aiud, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Protopop Iosif Pop din municipiul Aiud, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,41 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La  data de 19 noiembrie 2022, în jurul orei 23,40, polițiștii rutieri din Aiud au depistat un tânăr de 21 de ani, din Aiud, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Hotar, din Aiud, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de  0,58 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top