Doi bărbați răniți, în urma unui accident rutier în Alba Iulia

0

Un accident rutier a avut loc, miercuri seară, pe Calea Moților din Alba Iulia.

În accidentul rutier, au fost implicate două autoturisme care au intrat în coliziune față-spate.

În urma impactului, doi bărbați au fost răniți fiind transportați la spital, pentru îngrijiri medicale.

La data de 31 mai 2023, în jurul orei 18,30, pe strada Calea Moților din Alba Iulia, un tânăr de 20 de ani, din comuna Lupșa, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul care circula în fața sa și era condus de o femeie de 43 de ani, din Alba Iulia, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, un tânăr de 20 de ani și un bărbat de 43 de ani, pasageri în cele două autoturisme, au suferit leziuni corporale ușoare și au fost transportați la spital.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Distribuie

Lasă un comentariu

Top