Doi bărbați din Alba Iulia și Constanța, prinși la volanul unei mașini furate, fără permis și sub influența alcoolului

0

La data de 4 septembrie 2025, în jurul orei 20.45, polițiștii rutieri din Alba Iulia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Emil Racoviță din Alba Iulia, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că un bărbat de 37 de ani, din județul Constanța, ar fi sustras un autoturism și l-ar fi condus, pe strada mai sus menționată, fără a deține permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice, potrivit rezultatului indicat de aparatul etilotest, respectiv 1,27 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Totodată, la scurt timp, un bărbat de 43 de ani, din Alba Iulia, care se afla împreună cu cel de 37 de ani, ar fi condus același autoturism, pe strada Emil Racoviță și a intrat în coliziune față- spate cu un autoturism parcat. Bărbatul a fost cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,46 mg/litru alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Ambii bărbați au fost transportați la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbații au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, în cazul celui de 37 de ani și conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, în cazul celui de 43 de ani.

În cursul zilei de azi, 5 septembrie, bărbații vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top