Un punct de lucru temporar cu ambulanţă de prim ajutor SMURD funcţionează de sâmbătă în zona Domeniului schiabil Şureanu, în Munţii Sebeşului.
Decizia a fost luată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba pe baza analizei efectuate privind cazuistica existentă în ultima perioadă de timp, având în vedere distanţa foarte mare faţă de cea mai apropiată subunitate de intervenţie şi drumul de acces greu practicabil.

„Analizând cazuistică din ultimii ani și luând în considerare timpul de răspuns foarte mare înregistrat în zona Domeniului schiabil Șureanu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Albă împreună cu UPU – SMURD vor operaţionaliza, începând de astăzi și până la sfârșitul sezonului de schi (în funcție de condițiile meteo și afluxul de turiști), un punct de lucru temporar SMURD la Domeniul schiabil Șureanu – M-ții Sebeșului², anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba.
Potrivit ISU Alba, „urgențele pot fi anunțate fie prin 112 fie direct la echipajele prezente în zona!.
La fața locului va fi dislocată o ambulanță SMURD cu 3 paramedici care vor acționa în cooperare cu echipajele IJJ sau Salvamont prezente în zonă”.
Foto: ISU Alba




