DAN PURIC : Centenarul “a fost o probă de foc” pentru poporul român. În afară de Biserică, totul a fost un fiasco, un compromis tragic.

0

Actorul Dan Puric a criticat modul în care a fost comemorat în acest an un secol de la Marea Unire din 1918, în conferinţa “Jertfa unirii noastre”, care a avut loc luni seara, într-o biserică din municipiul Sibiu, unde a fost prezent şi Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, informează AGERPRES.

“Vorbim despre Centenar. (…) Realizaţi şi dumneavoastră că în afară de Biserică, totul a fost un fiasco, un compromis tragic, o incapacitate publică de a ne apropia sufleteşte şi moral de cei de acum o sută de ani, care au intrat sub glie ca noi să fim demni, întregi şi liberi”, a afirmat Dan Puric.

Actorul a mai declarat că acest Centenar “a fost o probă de foc” pentru poporul român.

“Vremurile sunt cumplite, pe care le trăim. Vremurile sunt confuze. Nu ne putem asuma la jumătate măsura veacului acesta, trebuie să-l înfruntăm. A fost o probă de foc acest Centenar în care s-a evidenţiat, într-un fel, gradul de înrobire sufletească pe care îl are poporul român astăzi”, a spus Dan Puric.

Câteva sute de credincioşi au participat la conferinţa susţinută de Dan Puric, în biserica de pe Bulevardul Mihai Viteazul din municipiul Sibiu.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top