Cuplurile din Roșia Montană, premiate cu ocazia aniversării a 50 de ani de căsătorie. Eugen Furdui : aniversații de astăzi sunt un exemplu pentru comunitate, bun de urmat.

0

Atmosferă destinsă la Biserica Ortodoxă din Cărpiniș, Roșia Montană, unde 6 de cupluri din localitate au fost premiate cu ocazia împliniri a 50 de ani de căsătorie. În urma unei Hotărâri a Consililui Local, s-a aprobat premierea acestora cu câte 500 de lei. Sărbătoriții au mai primit în dar un buchet de flori  și o diplomă de onoare.

La eveniment a fost prezent și primarul Eugen Furdui  care i-a felicitat pe cei ajunși la această aniversare frumoasă.

„Îi felicităm pe cei care au ajuns la această performanță și consider că aniversații de azi sunt un exemplu pentru comunitate, bun de urmat. Acest eveniment este unul pe care noi l-am transformat în tradiție și care cu siguranță va mai urma”, a declarat Eugen Furdui , primarul Comunei Roșia Montană  

„În primul rând îi mulțumim lui Dumnezeu că am ajuns vârsta asta, că nu știu când a trecut timpul. Este o mare bucurie că domnul primar  ne-a adunat pe toți, grămadă, și că s-a gândit la noi, să ne facă o așa surpriză. Cred că în acest moment cuvintele sunt de prisos. Mulțumim!” a mărturisit Viorel Bratima , unul dintre cei premiați.

Oamenii au primit cu plăcere  acest gest al autorităților care de câte ori au putut au fost alături de ei.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top