Cugirenii devin și ei solidari cu refugiații din Ucraina, care trec în aceste zile prin momente dificile.
Locuitorii din urbea cugireană, pot dona începând de luni alimente, apă și produse de igienă.
Cei care doresc pot fi oferi și cazare pentru refugiații ucraineni, în locuințele lor din oraș.
” Orașul Cugir este solidar cu refugiații ucraineni care trăiesc drama unui război, fiind nevoiți să plece din calea dezastrelor, lăsând în urmă familii, case și o țară sub bombardamente.
Facem apel la populația Cugirului să fie alături de ucrainienii care intră în aceste zile pe teritoriul României și să se alăture campaniei umanitare, declanșată de Primăria Cugir în perioada 28 februarie-4 martie.
Cei ce doresc să doneze alimente care pot fi consumate fără preparare, apă îmbuteliată și produse de igienă sunt așteptați de luni până joi, între orele 9.00-16.00 și vineri, între orele 9.00-12.00, la următoarele locații:
Cugir – Cantina Centrului Cultural (în curtea Colegiului Tehnic „I.D. Lăzărescu”)
Vinerea – Căminul Cultural
Donațiile vor fi direcționate către zonele de necesitate indicate de autoritățile naționale.
Agenții economici sau cetățenii din localitate care pot și doresc să ofere cazare familiilor refugiate sunt rugați să ia legătura cu reprezentanții Primăriei Cugir, la numărul de telefon 0731001246″.