Copil lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Sebeș. Fetița de 8 ani a ajuns la spital

0

În dimineața zilei de 19 iunie 2025, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Traian din municipiul Sebeș, a avut loc un eveniment rutier.

Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Traian din municipiul Sebeș, a surprins și accidentat o minoră de 8 ani, din Sebeș, care se afla angajată, regulamentar, în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.

Minora a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la Spitalul Municipal Sebeș, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top