Conducerea Direcției Silvice Alba ar urma să fie cercetată pentru fapte asimilate abuzului în serviciu

0

Lovitură puternică pentru mai mulți angajați ai Direcției Silvice chiar în ziua vizitei ministrului Apelor și Pădurilor în județul Alba. Aceștia ar putea fi cercetați pentru luare de mită și fapte asimilate abuzului în serviciu.


O parte din conducerea instituției este acuzată de faptul că ar fi folosit mașinile de serviciu după bunul plac iar șeful Ocolului Silvic Alba Iulia ar fi primit mită. Mai mult decât atât, într-una din plângerile făcute se arată că directorul Direcției Silvice Alba, Gheorghe Dan Boariu, este incompatibil pentru funcția pe care o îndeplinește.
Într-o primă plângere făcută se arată că:


” Domnul director Gheorghe Dan Boariu, folosește autoturismele DS Alba discreționar și în scopuri deloc benefice pentru instituție.
Ca de exemplu doar șeful silvicilor din Alba folosește nu mai puțin de patru mașini pe care le are în permanență la dispoziție: AB.09. WUA, AB.08. PRU, AB.09. UNW iar autoturismul marca Duster cu numărul de înmatriculare AB.09. BYN, este parcat permanent la domiciliul acestuia din Blaj.
Directorul tehnic al DS Alba, Ioan Bălașa folosește în scop personal autoturismul cu numărul de înmatriculare AB.09. KPG, șeful Ocolului Blaj, Gligor Anton Nicolae folosește Duster-ul cu numărul AB.08. PMV. Tot la Blaj, Florea Ioan folosește după cum dorește aceiași marcă Duster cu numărul AB.55. WVW și Ford-ul AB.33. WVW.
Un alt personaj controversat, Voicu Gheorghe, folosește în scop personal un Duster cu numărul de înmatriculare AB.09. JHE.

Ioan Lupșe, șeful Ocolului Silvic Alba Iulia ar fi luat în mai multe rânduri sume de bani de la un om de afaceri
” La șeful de Ocol i-am dat suma de 10.000 de lei în față la” Vilă…” iar în curte la mine i-am mai dat suma de 2000 de euro… patru bancnote de câte 500 de euro.” – se arată într-un denunț făcut împotriva acestuia.


Despre starea de incompatibilitate a directorului Direcției Silvice Alba, una din sesizările făcute inclusiv către Agenția Națională de Integritate, subliniază că Boariu trebuia să renunțe la funcția de director la Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Valea Târnavelor- Jidvei care gestionează Fondul de Vânătoare 28 Jidvei, însă acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent, aceste două funcții exercitându-le continuu și concomitent și la acest moment. Aspecte care încalcă legea 188/1999, privind statutul funcționarilor publici.


Dar vorba aceea cine poate, poate. Cel mai probabil prietenia dintre Boariu și Mihăilescu, directorul Romsilva, permite ca la Alba Iulia lucrurile să fie mai cu moț.
Zeci de angajați ai Direcției Silvice Alba, au fost văzuți pregătind terenul și ștergând discret urmele după o perioadă de jaf în pădurile Ocoalelor Silvice. Situația pare de neoprit iar conducerea Direcției are întotdeauna o explicație greu de contracarat. Și la Blaj se așterne praful peste jafurile făcute. Boariu a fost văzut împreună cu șefa de Ocol de acolo, aflată în concediu de maternitate, discutând tocmai aspectele legate de anchetele făcute de polițiști împreună cu Garda Forestieră.


Pădurile statului sunt o pradă ușoară a acestor oameni care își urmăresc doar propriile interesele.
Sperăm că vizita ministrului și a conducerii Romsilva în județul Alba să nu fie doar una cu iz politic. Mulți silvici speră la Deneș să se aplece și asupra situației actuale din Direcția Silvică Alba

Distribuie

Lasă un comentariu

Top