Cât de mic este OMUL…

0

un articol de Ionuț Drăgotesc

Acum, mai mult că niciodată, vedem cât de neputincioși suntem…Da, noi…Noi cei care ne dăruiam stele unii altora, noi cei care călătoream dintr-un capăt în celalalt al pământului pentru o masă copioasă, ori câteva zile pe malul Pacificului ?

Noi cei care plecam de acasă înainte să se trezească copilul și ajungeam după ce acesta a adormit deja pentru că aveam o viață profesională plină, aveam o carieră. Eram cineva… Noi ? Noi cei care ne uitam părinții după porțile îmbătrânite de vreme, atât de ocupați fiind…

Noi cei care am cucerit pământul, apele, văzduhul ? Cum, noi ? Nouă ne gătesc roboții, ne “mătură” aspiratorul singur, iar adevărul, tot adevărul este la un click distanță…Nouă ni se întâmplă asta ? Noua, da ! Omul, omul visa să își bea cafeaua pe lună…Iar acum, acum…?

Acum speriat de moarte s-a trezit între patru pereți…Neputincios, turbat că nu mai poate ieși, nu mai poate socializa, nu își mai poate etala toate cele agonisite… Ce folos ? Singur, trist, trebuie să se (re)împrietenească cu casa, cu ai lui, cu o altă viață…A redevenit fiecare dintre noi întocmai ce și cât este cu adevărat…
Câți dintre noi oare vom reuși să trecem și peste asta ?

Distribuie

Lasă un comentariu

Top