O casă din localitatea Șard (comună Ighiu), a fost mistuită de flăcări, în noaptea de miercuri spre joi.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului, au intervenit pompierii militari, din cadrul Detașamentul de Pompieri Alba Iulia, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD B2.
Potrivit ISU Alba, la ajungerea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului și al mansardei pe aproximativ 120 metri pătrați.
După aproximativ 45 de minute, incendiul a fost localizat, toate focarele vizibile au fost eliminate, și s-a procedat la identificarea şi lichidarea focarelor ascunse de la nivelul izolaţiei pereților.


