În localitatea Căpud, judeţul Alba, au fost demarate lucrările la viitoarea stație de lansare a rachetelor antigrindină.
Rachetele lansate de la această stație, vor apăra de grindină culturile din zonă Mureșului și Târnavelor.
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Primăriei orașului Teiuș, printr-o postare pe pagina de facebook a instituției.
„Se lucrează la Căpud, la construcția punctului de lansare rachete antigrindină, un obiectiv important pentru toți agricultorii din zonă și din întreaga regiune a Mureșului și Târnavelor!
Punctul antigrindină va avea toate dotările necesare pentru a lansa rachetele antigrindină menite să protejeze culturile agricole de efectele devastatoare ale unor căderi de grindină ce pot apărea oricând pe fondul modificărilor climatice la care suntem martori cu toții”.
