Bunuri materiale și articole vestimentare, sustrase de patru femei din Turda, pe raza Municipiului Blaj

0

Bunuri materiale și articole vestimentare, în valoare totală de 533 lei, au fost sustrase din mai multe magazine din municipiul Blaj, de către patru femei, din municipiul Turda.

Cele patru femei, s – au ales cu dosar penal pe numele lor, fiind cercetate de către polițiști, pentru infracțiunea de furt.

În după amiaza zilei de ieri, 12 august, în jurul orei 16:30, acestea ar fi luat bunuri în valoare de 355 de lei, de pe rafturile unui supermarket din municipiul Blaj, pe care le-ar fi ascuns în gențile pe care le aveau asupra lor, trecând astfel de casele de marcat.

Faptele au fost surprinse de camerele de supraveghere din magazin, iar agenții de pază au reușit să le oprească în apropierea magazinului.

De asemenea, polițiștii din Blaj o cercetează, pentru furt, pe o femeie, de 49 de ani, din municipiul Turda, județul Cluj.

În după amiaza zilei de 12 august 2021, în jurul orei 14:00, femeia ar fi luat, de pe rafturile unui magazin din Blaj, articole vestimentare, în valoare de 178 de lei și ar fi trecut de casa de marcat, fără să le achite.

Bunurile au fost recuperate și predate reprezentaților societății comerciale.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top