Blaj: Starea tehnică a mașinilor, controlată de către polițiști și reprezentanți RAR. Au fost date 46 de amenzi contravenționale

0

Polițiștii din municipiul Blaj, au desfășurat miercuri, o acțiune comună cu specialiști ai Regiei Autonome – Registrul Auto Român, pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor.

Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 46 de amenzi contravenționale, iar 4 certificate de înmatriculare au fost retrase.

La data de 30 martie 2022, în intervalul orar 09.00 – 13.00, poliţiştii din Blaj, împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român, au organizat, pe D.N. 14B și DJ 107F, o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere provocate de starea tehnică necorespunzătoare a autovehiculelor și de nerespectarea regimului legal de viteză.

În urma acțiunii, au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenționale, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și a fost reținut un permis de conducere. Acțiunile dedicate creșterii siguranței rutiere vor continua.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top