Biserica Greco-Catolică la Centenar

0

“Trăiască România Mare, una și în veci nedespărțită, Amin.” – Iuliu Hossu (cardinal in pectore, 1885-1970)

                                                   Scrisoare deschisă  

În atenţia Preşedintelui României, Primului Ministru al României, membrilor actualului      Guvern, Parlamentului României, Academiei Române, Bisericii Ortodoxe Române,  consiliilor județene, primăriilor, nu în ultimul rând, în atenţia cetăţenilor din România.

Solicităm Guvernului, Parlamentului României, Președintelui țării și tuturor instituțiilor implicate în organizarea evenimentelor care celebrează 100 de ani de la proclamarea Unirii Transilvaniei cu Regatul României, respectarea adevărului istoric și acordarea respectului cuvenit reprezentanților Bisericii Române Unite, Greco-catolice, în cadrul manifestărilor din luna decembrie 2018 de la Alba-Iulia (și nu numai), așa cum au procedat înaintașii noștri la 1918, în frunte cu inițiatorii Unirii, reprezentanții partidelor politice, cei ai instituțiilor guvernatoare de atunci, și întreaga Casă regală.

2018 nu poate fi mai prejos lui 1918, prin excluderea, ocultarea rolului Bisericii Greco-catolice la înfăptuirea Marii Uniri.

Ce lecție de unitate și adevăr oferim copiilor noștri, dacă îi lăsăm deoparte pe fiii unei Biserici ce a luptat cu armele iubirii, ale credinței și ale perseverenței pentru împreună-viitorul de azi?

Așa cum, la 1 decembrie 1918, Iuliu Hossu – episcop greco-catolic, citea Rezoluțiunea Unirii în fața mulțimilor adunate pe Câmpul lui Horea de la Alba-Iulia, tot așa, reprezentantul de azi al BRU, cardinalul Lucian Mureșan, este cel mai în măsură să dea citire, în mod simbolic, formând un arc peste timp, documentul care îi unea pe frații de aceeași simțire.

Să facem în așa fel încât istoria să ne păstreze amintirea senină, în unitate de neam și credință, a acestor zile de sărbătoare pentru toți românii, iar nu să ne judece peste ani.

Grupul de inițiativă ACUM

• Teresia Tătaru-Bolchiș • Matei Boilă • Daniel Claudiu Sârb • Valer Filip  

• Valeriu Domuța • Ioan Sigarteu • Carmen Moldovan • Maria Hodiș

16 noiembrie 2018

Distribuie

Lasă un comentariu

Top