A trecut mai bine de un an de la cel mai mare abuz civic comis împotriva românilor după 1989: furtul identității majorității cetățenilor. Nu un incident tehnic. Nu o „eroare administrativă”. Ci un atac sistemic asupra dreptului fundamental de a fi recunoscut ca individ, ca cetățean, ca subiect de drept.
În timp ce prețul aurului, argintului și al metalelor rare explodează pe piețele internaționale, România stă în genunchi. O țară cu resurse uriașe, tratată ca o colonie proastă, condusă de o clasă politică incapabilă să lege două idei economice fără aprobare de partid.
De trei decenii, o clică de indivizi fără vocație, fără rușine și fără competență a transformat statul într-o afacere personală, iar politica într-un mecanism de protecție pentru hoți, impostori și ratați profesional.
Este realitatea crudă: în România de azi, dacă îndrăznești să huidui, ești căutat. Dacă vorbești, ești amendat. Dacă insiști, ești intimidat. Asta nu mai e democrație. Asta e frică organizată.Oameni simpli au huiduit un politician.
România nu mai este o țară în derivă. Este o țară împinsă conștient spre epuizare. Sub masca stabilității și a discursurilor sterile, statul român își strivește propriii cetățeni: clasa muncitoare, micii producători, copiii și bolnavii. Nu din greșeală, ci prin politici cinice și indiferență cronică.
Ziua Micii Uniri din 24 ianuarie a fost, pentru conducerea României, încă o demonstrație de ruptură totală față de realitatea din stradă. În loc de unitate, am avut penibil. În loc de respect, dispreț. În loc de lideri, figuranți pierduți în decor.
Presa românească traversează una dintre cele mai complicate perioade din existența sa. Viteza a înlocuit adesea rigoarea, zgomotul a luat locul analizei, iar interesul public a fost, nu de puține ori, sacrificat în favoarea intereselor de moment. În acest context, colaborarea dintre Civisnews și Opinia Transilvană nu este doar un parteneriat editorial, ci un gest de asumare și un pariu pe normalitate.
Pentru Transilvania, ziua de 24 ianuarie are o semnificație aparte. Nu este momentul fondator direct al unirii tuturor românilor, dar este începutul drumului care avea să ducă, peste decenii, la România modernă.
România nu este în criză pentru că nu ar avea un lider ales prin voința poporului. România este în criză pentru că, de fiecare dată când apare o șansă reală de schimbare, sistemul reacționează reflex: infiltrează, izolează, trădează.
Vă scriu această scrisoare deschisă nu din politețe și nici din oportunism, ci dintr-o nevoie reală de adevăr. M-am adresat dumneavoastră de-a lungul timpului prin acțiuni publice, luări de poziție și mesaje directe, de fiecare dată când am simțit că România mai are o șansă. Astăzi, însă, nu mai este vorba despre speranță, ci despre urgență.