AutorAlexandra Maria

Corupţii judeţului

0

La data de 29 ianuarie a.c., în urma schimbului de informații realizat de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Serviciul de Investigații Criminale și Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R., cu Biroul Sirene Spania, a fost depistat, în localitatea Tarragona, Spania, un bărbat, de 50 de ani, din județul Alba, urmărit internațional din categoria MOST WANTED, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minor sub forma exploatării sexuale.

Politică

0

Două dintre amendamentele depuse de consilierii județeni ai PSD la proiectul bugetului Consiliului Județean Alba pe anul 2024 vizează construcția unui heliport la Câmpeni, pentru transportul pacienților aflați în stare critică și modernizarea drumului județean 704 între Cugir și Poarta Raiului, care duce spre pârtiile de la Șureanu, pentru dezvoltarea turismului județean.

Sănătate

0

Asociația Moașelor Independente, Centrul FILIA, Asociația SEXUL vs BARZA, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen A.L.E.G., Asociația E-Romnja și Asociația de Planificare Familială și Sănătatea Reproducerii din România trag un nou semnal de alarmă și arată că Ministerul Sănătății a ratat să asigure și anul acesta acces gratuit și universal la metode de contracepție, contracepție de urgență și protecție, după ce Guvernul nu a alocat în Bugetul din 2024 fondurile necesare pentru acestea.

Social

0

Un concurs inedit, în care au fost implicați 21 de studenți de la USAMV Cluj-Napoca și profesorii lor, și-a desemnat echipa câștigătoare la Primăria Săndulești (jud. Cluj), iar premiile oferite au fost în valoare totală de 7.000 de lei. Studenții de la Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, specializarea Peisagistică au format șase echipe și au concurat pentru a identifica soluția optimă de transformare a unui spațiu neutilizat din satul Săndulești în unul de recreere, socializare și interacțiune.

Mediu

0

Regimul termic va înregistra o creştere în decursul următoarelor două săptămâni (29 ianuarie – 11 februarie), iar temperaturile maxime vor atinge valori de 14-15 grade, în Oltenia, Dobrogea, Banat şi Muntenia, însă probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor rămâne ridicată pe întreg intervalul de prognoză, reiese din estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicate luni.

Local

0

Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2024, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

1 101 102 103 104 105 129