Aparate dentare, ce trebuie să cunoști despre aceste dispozitive medicale?

0

Aparatele dentare sunt dispozitive medicale care ajută la corectarea poziţiei dinţilor. Prin intermediul acestora, medicul ortodont are posibilitatea de a aplica o anumită presiune asupra dinţilor cu postură improprie. Prin acțiunea acestei forțe se corectează poziția dinţilor, îmbunătăţindu-se aspectul estetic şi funcţionalitatea acestora.

Cine ar trebuie să poarte un aparat dentar?

Cu ajutorul unui aparat dentar se pot corecta, în cazul copiilor aflaţi în perioada de creștere, problemele de dezvoltare ale arcadelor şi ale oaselor maxilare, dar şi deficiențele legate de neconcordanța creşterii dinţilor. Tratamentele realizate profilactic favorizează creşterea corectă a dinţilor permanenţi, făcând ulterior ca intervenţia pentru corectarea acestora să fie minimă. 

În cazul adulţilor, aparatul dentar este utilizat pentru corectarea poziţiei dinţilor şi a problemelor de muşcătură, însă, cu aparatul dentar nu se pot remedia anomaliile osoase grave, acestea din urmă pot fi remediate prin intervenţie chirurgicală.

Reprezintă montarea unui aparat dentar o urgenţă stomatologică?

Montarea unui aparat dentar nu este încadrată în categoria de urgente stomatologice, ci este  mai degrabă,  o intervenţie de estetică medicală. Este cert, în cazul în care pacientul are probleme de masticaţie generate de poziţionarea incorectă a dinţilor trebuie luate măsuri rapide, însă chiar şi aşa, starea trebuie evaluată riguros şi întocmit un plan de acțiune. 

Care sunt avantajele montării unui aparat dentar?

Primele beneficii vizibile ale tratamentului cu aparat dentar sunt cele legate de îmbunătăţirea aspectului fizionomic, însă nu sunt singurele. Dinţii înghesuiţi pun probleme de curățare şi igienizare, creând un mediu optim pentru înmulţirea excesivă a agenţilor patogeni care produc carii dentare şi infecţii ale gingiilor.  Utilizarea acestui dispozitiv medical ajută la lărgirea spaţiilor interdentare, ce vor permite pătrunderea perilor şi igienizarea corectă a cavităţii orale. 

Dinţii nu vor mai fi suprasolicitaţi. Muşcătura incorectă nu doar că produce durere şi disconfort, dar favorizează uzura accelerată a dinţilor şi chiar pierderea lor. Conform medicilor stomatologi, igiena inadecvată şi uzura accelerată sunt cauzele principale care duc la instalarea parodontozei.

Sunt şi persoane ce se confruntă cu deficienţe de vorbire din pricina poziţiei incorecte a dinţilor. Odată corectă postura, se pot face exerciţii logopedice specifice ce ajută la îmbunătățirea pronunţiei. 

Acestea sunt doar câteva dintre aspectele ce trebuie cunoscute despre aparatul dentar, însă nu sunt singurele. Pacienţii care consideră că utilizarea acestui instrument le va îmbunătăţi calitatea vieţii sunt îndrumaţi să solicite sfatul specialistului. 

Distribuie

Lasă un comentariu

Top