ANAF a publicat Ghidul privind anularea unor obligații bugetare

0

ANAF a publicat Ghidul privind anularea unor obligații bugetare
Pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală www.anaf.ro a fost publicat, la rubrica Asistență Contribuabili, Ghidul privind anularea unor obligații bugetare.


Documentul, disponibil la acest link , cuprinde informații generale pentru contribuabili în vederea accesării facilităților fiscale prevăzute de OUG nr. 107/2024, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 112/2024.
Măsurile reglementate în actul normativ sus menționat se aplică pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi:
 persoane fizice;
 persoane juridice, de drept public sau privat;
 asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică;
 persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale;
 unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.


Debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare pot notifica organul fiscal cu privire la intenția lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor și nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, sub sancțiunea decăderii.

Mai multe informaţii pot fi obținute prin următoarele modalități:
• prin participarea la seminare web;
• telefonic, prin apelarea Call-center, la numărul 031.403.91.60;
• la structurile de asistenţă și oferire servicii contribuabili din cadrul unităţilor fiscale teritoriale;
• prin consultarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024, Ordonanței de urgență a Guvernului nr.112/2024 și Ordinului ministrului finanțelor nr. 5521/2024 .

Distribuie

Lasă un comentariu

Top