Acțiune de amploare a polițiștilor și jandarmilor în Blaj: zeci de sancțiuni, permise reținute și persoane conduse la sediu

0

La data de 18 martie 2026, în intervalul orar 16.00 – 20.00, polițiștii din municipiul Blaj și jandarmii au desfășurat o acțiune, pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență. În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 100 de verificări de persoane și peste 70 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 47 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 24.771 de lei.

Au fost reținute 2 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

În urma acțiunii, 23 de persoane au fost conduse la sediul unității de poliție. Au fost verificați 19 deținători de arme, nefiind constatate deficiențe. De asemenea, au fost consiliate 16 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române. Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Exemplu: Ieri, 18 martie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Mihalț, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Din cercetări a reieșit că, în perioada mai 2025 – ianuarie 2026, bărbatul ar fi pretins și primit de la mai multe persoane bani pentru a le repara autoturismele, într-un service neautorizat aflat pe raza localității Mihalț. Bărbatul ar fi încasat, în total, suma de 46.100 de lei și nu ar fi prestat serviciile promise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, urmând ca în cursul zilei de azi, 19 martie 2026, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top