Echipajele din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit astăzi la un accident rutier produs pe strada Constantin Brâncuși.
În coliziune au fost implicate două autoturisme, iar un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost evaluat la fața locului de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, iar bărbatul a refuzat transportul la spital, fiind vorba despre o tamponare ușoară.