Accident provocat de un șofer băut în Petroșani: 1,18 mg/l alcool în aerul expirat

0

În data de 25 mai 2025, în jurul orei ora 22:00, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada Lunca, din Petroșani, s-a produs un eveniment rutier între din care au rezultat pagube materiale.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a efectuat testarea cu aparatul etilotest a conducătorilor autovehiculelor implicate în evenimentul rutier.

În urma testării cu aparatul etilotest a unuia dintre cei doi șoferi, un bărbat de 36 de ani, din Petroșani, a rezultat o valoare de 1,18 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul respectiv, în timp ce conducea un autoturism pe strada Lunca, ar fi acroșat un autovehiculul parcat pe marginea drumului, moment în care a fost proiectat pe sensul opus de mers, întrând în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. 

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, iar bărbatul de 36 de ani a fost condus la o unitate medicală din Petroșani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. 

Distribuie

Lasă un comentariu

Top