Accident pe DN1 E60 la Negreni: O femeie transportată la spital după coliziunea dintre un autocamion și două autoturisme

0

Pompierii Detașamentului Huedin au intervenit la un accident rutier produs pe DN1 E60, în localitatea Negreni. La fața locului s-au deplasat rapid o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

sursa foto: ISU Cluj


Echipajele de intervenție au găsit un autocamion și două autoturisme avariate. Din fericire, nu au fost persoane încarcerate în vehicule.
O femeie, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost consultată de către echipajul SMURD.

Inițial, aceasta era conștientă și cooperantă. Ulterior, s-a decis transportarea femeii la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale.

Autoritățile nu au oferit încă detalii despre cauzele exacte ale accidentului.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top