La data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 06.30, polițiștii rutieri din Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 M, pe raza localității Vălișoara, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că, pe DJ 107 M, la kilometrul 57+850 de metri, o femeie, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Poșaga de Sus, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la stânga, nu ar fi adaptat viteza și s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier, femeia a suferit leziuni corporale, fiind transportată la Spitalul Municipal Aiud, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.