Un grav accident rutier s-a produs marți după-amiaza, pe DJ 127, în orașul Abrud, satul Gura Cornii. Un autocamion încărcat cu piatră s-a răsturnat în afara părții carosabile, într-o vale cu o diferență de nivel de aproximativ 15 metri, accidentul fiind urmat de un incendiu.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Secției de Pompieri Câmpeni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor, o ambulanță SAJ, precum și voluntarii SVSU Abrud.
În interiorul autocamionului a fost găsită o persoană de sex masculin, șoferul vehiculului, în vârstă de aproximativ 52 de ani, încarcerată. Din nefericire, în urma extragerii, salvatorii au constatat că aceasta era parțial carbonizată și prezenta leziuni incompatibile cu viața.
Intervenția a continuat pentru stingerea completă a incendiului și asigurarea zonei. Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.