Noua „viziune” a lui Ilie Bolojan privind creșterea vârstei de pensionare a militarilor și polițiștilor este un studiu de caz despre cum poți emite judecăți de valoare fără a avea habar de realitatea din teren. Argumentul său, conform căruia anumite sectoare precum „paza” ar trebui să aibă o vârstă de pensionare mai ridicată față de „ordinea publică”, denotă nu doar o lipsă de respect față de uniformă, ci o deficiență gravă de înțelegere a sistemului de apărare și siguranță națională.
O întrebare legitimă este următoarea: „Pe ce se bazează „analiza” domnului Bolojan?” Are la bază studii medicale despre impactul uzurii psihosomatice? Știe oare domnul Bolojan ce înseamnă zeci de ani de serviciu de noapte, în condiții de izolare, în ger sau caniculă, păzind obiective strategice? Știința ne spune clar că privarea de somn și ritmul circadian dat peste cap distrug sistemul imunitar și pe cel cardiovascular. Dar pentru „experții” de la partid, paza pare a fi o formă de relaxare, nu o sarcină de serviciu care consumă resursele umane până la epuizare.
Mai mult decât atât, logica domniei sale se prăbușește la prima confruntare cu realitatea carierei militare. Cum va calcula vârsta de pensionare pentru un polițist care a stat 15 ani în stradă, la ordine publică, iar după o accidentare sau din cauza degradării sănătății a fost mutat la un birou sau la pază? Îi facem un „algoritm al uzurii” pe genunchi? Dar pentru jandarmul care, după o viață de intervenții, este trimis la amurgul carierei să asigure paza unei instituții? Aceste distincții arbitrare nu fac decât să creeze inechități și mai mari într-un sistem deja fracturat.
Efectul bumerang: De la elită, la „media 5,05”
Domnule Bolojan, deficitul bugetar nu se rezolvă prin pedepsirea celor care încă mai acceptă să poarte uniforma. Rezultatul viziunilor de acest tip se vede deja în cifrele dezastruoase de la admitere. Dacă acum câțiva ani era bătaie pe un loc în școlile de poliție sau jandarmerie, astăzi locurile rămân neocupate. Când pragul de intrare a ajuns la media 5,05, calitatea actului de învățământ este direct compromisă.
O bază de selecție atât de precară înseamnă o pregătire slabă și, în final, o societate mai puțin sigură.
Concluzia este simplă: Deficitul se reduce prin redarea atractivității profesiei, nu prin tăierea speranței la o bătrânețe demnă. O reformă serioasă trebuie să se bazeze pe date fundamentate științific și pe realități operative, nu pe percepția subiectivă a unui om politic care confundă managementul unei primării cu complexitatea sistemului de siguranță națională. Până atunci, propunerile dumneavoastră rămân doar un exercițiu de imagine care alungă și puținii tineri care mai visau la o carieră militară.
