Pompierii sibieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la etajul al treilea al unui imobil cu patru etaje, situat pe strada Johann Sebastian Bach din municipiu.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare, un ventilator și un echipaj SMURD.

Incendiul a izbucnit la centrala termică din bucătăria apartamentului, fiind afectate și o parte din mobilă și electrocasnice. Întregul apartament, precum și etajul 3 al imobilului, au fost inundate cu fum.
Potrivit ISU Sibiu, nu au fost înregistrate victime. Aproximativ 40 de persoane s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor, astfel că nu a fost necesară evacuarea de urgență.
Echipajele de intervenție acționează pentru ventilarea spațiilor afectate și pentru stabilirea cauzei probabile a incendiului.