Hunedoara : Percheziție la domiciliul unui bărbat din Ribița – Descoperiri periculoase de arme și muniție

0

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase Hunedoara au efectuat, în data de 25 octombrie 2024, o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 58 de ani din comuna Ribița. Acțiunea a fost desfășurată în cadrul unui dosar penal deschis pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și pentru contrabandă calificată, pe baza unui mandat emis de Judecătoria Brad.

În timpul percheziției, polițiștii au descoperit și confiscat o armă de foc fără serie și fără marcă, peste 70 de cartușe cu capsă nepercutată, un amortizor, trei încărcătoare metalice pentru armă, un detector de metale și peste 20 de componente de armă. De asemenea, în locuința bărbatului s-a găsit și un carnet de membru vânător.

Bunurile deținute fără drept au fost ridicate de polițiști în vederea confiscării.

În ziua următoare, pe 26 octombrie, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Ancheta continuă pentru a se stabili sursa armamentului și dacă acesta a fost utilizat în alte infracțiuni.

Sursa : Antena3 Deva

Distribuie

Lasă un comentariu

Top