Accident aviatic în Japonia: O aeronavă cu peste 380 de peroane la bord, s-a ciocnit cu alt avion

0

Un accident aviatic a avut loc marți, pe Aeroportul Internațional Haneda din Tokyo (Japonia).

O aeronavă a companiei de stat Japan Airlines s-a ciocnit în momentul aterizării cu un avion al Gărzii de Coastă japoneze aflat în apropierea pistei.

Aeronava un Airbus A350 decolase de pe aeroportul Chitose cu destinaţia Haneda.

În momentul coliziunii dintre cele două avioane, la bordul aeronavei se aflau 379 de pasageri, care au fost salvate la timp de către echipele de intervenție sosite la fața locului.

Imagini în direct difuzate de postul public de televiziune NHK au arătat cum aeronava a izbucnit în flăcări în timp ce derapa pe pistă, iar echipele de pompieri au încercat rapid să stingă focul.

Avionul Gărzii de Coastă participa la eforturile de ajutorare a victimelor cutremurului din Japonia, transportând provizii către aeroportul Niigata.

Cinci persoane din cele şase care se aflau la bordul avionului Gărzii de Coastă de pe aeroportul Haneda din Tokyo au murit în urma coliziunii cu avionul de pasageri, a confirmat poliţia niponă, potrivit postului public de televiziune NHK.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top