Ordin de protecție provizoriu și dosar penal pentru violență în familie, pe numele unui bărbat din Zlatna, care și-a agresat soția

0

Polițiștii din Zlatna, au emis un ordin de protecție provizoriu și au deschis un dosar penal pentru violență în familie, pe numele unui bărbat în vârstă de 37 ani din localitate.

Bărbatul este învinuit că, pe fondul unor discuții contradictorii, acesta și-a agresat soția.

În după amiaza zilei de 24 octombrie 2023, polițiștii din Zlatna au intervenit la o locuință din oraș, unde a fost semnalat faptul că o femeie, de 40 de ani, ar fi fost agresată.

Din cercetări a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii, soțul femeii, în vârstă de 37 de ani, ar fi devenit violent și și-ar fi agresat partenera, în timp ce se aflau în locuința comună.

În urma evaluării riscului, polițiștii au emis, pe numele bărbatului, ordin de protecție provizoriu prin care i-a fost interzis să se apropie soția sa. Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top