Un incendiu a izbucnit, joi după-amiază, la o clădire dezafectată din interiorul Penitenciarului Aiud.
Pentru localizarea și stingerea incendiului, au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Aiud, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică, și un echipaj SMURD B2.
Pompierii au localizat incendiul, nu mai este pericol de propagare.
Potrivit ISU Alba, a fost afectat acoperișul unei clădiri dezafectate (fosta fabrică), pe o suprafață de aproximativ 300 mp.
Pompierii lucrează în continuare pentru lichidarea incendiului.