Acum 74 de ani, în comuna Bistra din județul Alba, în locul numit „La Groși”, situat pe Muntele Mare, avea loc cea mai mare bătălie dintre partizanii conduși de maiorul Nicolae Dabija și trupele de Securitate, trimise cu scopul de a-i captura.
În toamna anului 1948 maiorul Nicolae Dabija se refugiază în Apuseni, în zona comunei Bistra, cu un grup de fugari.
Pentru prinderea celor scăpați din iadul de la Groși, precum și a susținătorilor acestui grup Securitatea a instaurat teroarea în Bistra.
În noaptea de 3 spre 4 martie 1949, trupele de Securitate, conduse de Avram Ihuţ (care fusese torturat de Securitate şi dezvăluise locul), încercuiesc şi lansează un asalt asupra taberei grupului de rezistenţă armată condus de maiorul Dabija, situată în punctul “La Groşi”, pe Muntele Mare (Munţii Apuseni).
Pe teritoriul comunei Bistra din județul Alba, în zona Groși, într-un loc situat la cota 1350 metri, la circa 10 km nord-est de centrul comunal și la 7 km sud-vest de vârful Muntele Mare, în dimineața zilei de 4 martie 1949 a avut loc o confruntare armată între Securitate și membrii organizației anticomuniste „Frontul Apărării Naţionale”, creată şi condusă de un fost ofițer de carieră, maiorul Nicolae Dabija, secondat de câteva persoane din zonă, dintre care un rol important l-au deținut frații Alexandru și Traian Macavei din Bucium-Muntari.
Efectivul partizanilor în acel moment a fost de 22 de persoane dintre care trei femei, care erau cantonați într-o tabără unde fuseseră amenajate adăposturi semi îngropate și de suprafață, construite cu câteva săptămâni înainte.
Forțele atacatoare erau constituite din două plutoane din cadrul Batalionului 7 Securitate de la Floreşti–Cluj, efectivul mobilizat în teren fiind alcătuit din 80 de ofițeri, subofițeri și soldați în termen, însoțiți de cinci cadre operative de la Serviciului Judeţean pentru Securitatea Poporului Turda.
Operațiunea a fost condusă de sublocotenentul Florea Săbău, iar întreaga acțiune a fost coordonată și supravegheată de colonelul Patriciu Mihai (nume real: Grunsperger Mihaly), șeful Direcției Regionale de Securitate Cluj, care se afla la Biroul de Securitate din Câmpeni, secondat de căpitanul Kovács Mihai, șeful SJSP Turda.
Tabăra partizanilor a fost împresurată și atacată prin surprindere, confruntarea armată desfășurându-se între orele 6,30 și 8,30. În urma luptei, în care s-a folosit armament de infanterie, grenade și încărcături de trotil, au rezultat morți și răniți din ambele tabere.
Din partea Securității au fost trei morți (sergent major Mateș I. Gheorghe, fruntaș Mărgineanu Gh. Marin, soldat Oană Gh. Traian) și șase răniți.
Dintre partizani au fost uciși patru bărbați și o femeie, 11 au fost capturați, iar șase au reușit să spargă încercuirea și să fugă.
A doua zi, în 5 martie, câteva cadre de la Biroul Securității din Câmpeni însoțite de 20 de soldați, de primarul, sanitarul și șeful Postului de Miliție din Bistra, la care s-au adăugat și câțiva tineri aleși din localitate, s-au deplasat la Groși pentru a cerceta și îngropa cadavrele partizanilor.
Trupurile au fost aruncate unele peste altele în magazia de alimente a taberei, care era amenajată într-o groapă ce fusese săpată și acoperită cu grinzi de lemn, după care structura superioară a fost prăvălită peste morți și locul nivelat cu pământ.
Acesta a fost mormântul ascuns al acestor oameni vreme de 66 de ani, până în august 2015, când, după multe eforturi și căutări, am reușit să-l descoperim și să putem recupera osemintele celor cinci victime.
Partizanii uciși atunci, au fost:
– DECEAN PETRU, născut la 17 august 1926 în comună Mihalț, județul Alba.
– CIGMĂIAN IOAN, născut la 9 septembrie 1908 în satul Gelmar, județul
Hunedoara.
– MAIER IOSIF, născut la 19 martie 1905 în orașul Blaj, județul Alba.
– MAIER ELENA, născută la 18 februarie 1908 în București.
– MITROFAN LUCIAN, născut la 7 februarie 1929 în Alba Iulia.
Acțiunea de căutare, deshumare și recuperare a rămășițelor pământești ale victimelor a fost organizată și realizată de echipa arheologică alungată în 2020 de la Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, fiind desfășurată în directă conlucrare cu Parchetul Militar Teritorial Cluj și în colaborare cu Televiziunea Română.
Arheologii au primit un mare sprijin pentru activitățile desfășurate în teren, în căutarea osemintelor partizanilor, din partea Primăriei comunei Bistra (primar Traian Gligor) și din partea urmașilor partizanului Petru Decean, mobilizați de vărul acestuia, Mihail Decean din Timișoara.
Osemintele celor cinci victime descoperite la Bistra-Groși împreună cele ale altor cinci partizani anticomuniști ce au fost descoperite și recuperate în cursul unor acțiuni anterioare pe care le-am desfășurat tot în județul Alba, la Mesentea (2016) și Cricău (2017), după expertizare și identificare, din iniţiativa Institutului și cu contribuția majoră a Primăriei Alba Iulia au fost reînhumate la 22 august 2018 în sicrie individuale, cu ceremonial religios și militar, într-un mormânt comun amenajat lângă Monumentul Rezistenței Anticomuniste din oraș.
XXX
“La 1 martie 1949, în tabara din munti erau doar 7 partizani, alti 5 fiind plecati dupa alimente. În 2 martie 1949 au sosit înca 17 luptatori anticomunisti, în zilele urmatoare fiind asteptate alte grupuri înarmate. Partizanii erau înarmati cu pistoale automate, arme ZB si grenade.
Grupul a fost distrus la începutul lunii martie 1949 ca urmare a unei interventii comune a Securitatii si Militiei. Trupe din Batalionul 7 Securitate Cluj (Floresti), dotate cu pusti, mitraliere si grenade, au fost transportate în camioane (un fost sergent din aceasta unitate amintea de transportul efectuat cu o garnitura speciala de tren) pe 3 (sau 4) martie 1949 în comuna Bistra.
Soldatilor li s-au mai alaturat securisti si activisti comunisti din Campeni, efectivele ajungand la 150 de oameni. Calauze erau prizonierul Avram Ihut, brigadierul silvic Solomon Onet si padurarul Alex. Selagea.
Dupa ce au parcurs 20 de km, în noaptea de 3/4 (sau 4/5) martie 1949, securistii au încercuit si atacat tabara partizanilor din locul numit La Grosi, în Muntele Mare. Colonelul Mihai Patriciu, seful Regionalei de Securitate Cluj, ar fi supravegheat întreaga actiune.
Documentele Securitatii ofera informatii diferite despre confruntarea sangeroasa din Muntele Mare: au fost ucisi în lupta 7 partizani, 12 au fost capturati (în frunte cu maiorul Dabija, iar 3 au scapat din încercuire. Unele marturii dau 5 morti (4 barbati si o femeie) si 11 prizonieri din randurile partizanilor. Se presupune ca femeia moarta ar fi fost sotia (însarcinata a) maiorului Dabija, care, fiind ranita si netransportabila, a fost ucisa chiar de sotul ei, pentru a nu cadea vie în mainile Securitatii. In timpul luptei, Alexandrina Pop a acordat îngrijiri ranitilor din ambele tabere, ceea ce avea sa se dovedeasca un atu în timpul procesului.moment maiorul a scos pistolul si a împuscat-o.
Inarmata cu un pistol si cu un cutit, cea de-a doua femeie a încercat sa iasa din încercuire, dar a fost imobilizata de un plutonier, nu înainte de-i smulge acestuia complet o ureche. Maiorul Dabija a reusit sa iasa din încercuire dupa ce a provocat o explozie care a produs pierderi în randurile securistilor.
Cat priveste pierderile partizanilor, batranul securist le ridica la 17 morti în lupta, precum si 8 prizonieri. Alti 11 oameni scapasera deoarece plecasera cu o zi în urma în satele din jur pentru a se aproviziona.Potrivit marturiei unui localnic, sosirea trupelor fusese observata de partizani, care au trecut în aparare si chiar au reusit sa-i respinga pe securisti. Lupta a durat mai multe ore.
Cativa luptatori, în frunte cu maiorul Dabija si cu unul din fratii Macovei, au reusit sa sparga încercuirea, retragandu-se prin padure pe Valea Filii. Unul din soldatii care au participat la asaltul asupra taberei partizanilor a oferit mai multe detalii despre lupta din Muntele Mare. La actiune ar fi participat forte importante, cel putin doua companii. Intrarea în cazemata era pazita de un plutonier de jandarmi si un caine lup.
Securistii au împuscat cainele, moment în care partizanii au iesit afara si au deschis focul. Din cauza drumului lung facut prin zapada, mitralierele rusesti cu care erau dotate trupele de Securitate aveau probleme de functionare. Una dintre cele doua femei din grup i-ar fi spus lui Dabija ca situatia impunea predarea imediata.
Au fost ucisi si 5 securisti: 2 plutonieri majori de jandarmerie, un subofiter si 2 ostasi din Batalionul de Securitate Floresti; alti 5 ostasi din aceeasi unitate au fost raniti. Alte documente dau 3 morti în randurile trupelor (un subofiter si 2 soldati) si 6 raniti (un subofiter si 5 soldati). Intr-un tabel ulterior apar 9 raniti din fortele de Securitate si Militie.
Soldatii morti au fost transportati la poalele muntilor, iar mai apoi îngropati cu onoruri militare. Unul dintre partizanii grav raniti – un morar din zona Aiudului – a fost transportat cu caruta alaturi de securistii aflati în aceeasi situatie. Spre deosebire de acestia, el a fost batut cu ciomege de brad de catre militari pana si-a pierdut cunostinta.
Probabil distrugerea grupului s-a datorat si faptului ca membrii sai erau destul de slab înarmati. Asertiunea este probata si de faptul ca Securitatea a capturat în urma actiunii în forta doar 6 arme de razboi, 3 pistoale-mitraliera, 238 de cartuse si o grenada. În mod logic a existat un consum important de munitie în confruntarea cu Securitatea, de vreme ce aceasta a avut pierderi relativ importante.
Un pluton de securisti împreuna cu tineri racolati din comuna Bistra s-au întors la cazemata pentru a sterge urmele trecerii pe acolo a partizanilor. Deoarece nu aveau unelte corespunzatoare, nici explozibili, au dat foc adapostului, dar acesta nu a ars complet. Unul dintre civili a taiat la un moment dat degetul unui partizan mort pentru a-i lua verigheta, pe care si-a pus-o pe unul din degetele sale.
Trupurile partizanilor au fost aruncate în magazia de alimente a grupului, sapata în coasta muntelui, dupa care acoperisul a fost surpat peste ele. In primavara, cand s-au dezghetat si au început sa se descompuna, cadavrele au atras animalele salbatice. Numai atunci, cativa ciobani au avut curajul sa sape o groapa adanca si sa le acopere cu un strat mai gros de pamant.
Imediat dupa atacarea taberei din munti a partizanilor, au început si arestarile între membrii sau sustinatorii grupului Dabija aflati în satele de la poalele muntilor, dar si în localitati mai îndepartate. Au fost retinuti 4 tineri, dintre care 3 elevi, care urmau sa plece în munti, 4 complici sau tainuitori din Bucuresti, 18 gazde, favorizatori, curieri etc.
Numarul celor arestati în randurile grupului Dabija în primavara anului 1949 s-a ridicat, conform datelor Securitatii, la 34: 16 partizani si 18 favorizatori, dintre care unul fusese în PNT, un altul simpatizant PNT, unul era legionar, 2 simpatizanti legionari, unul fusese în Grupul Etnic German, 7 în Frontul Plugarilor, iar 21 erau neîncadrati din punct de vedere politic.
Dabija si Macovei au ajuns în cele din urma la o moara din catunul Cheleteni, unde se gaseau, pe langa morar, alti doi localnici. Deoarece în încapere se afla un tablou de-al “tov. Stalin”, cum spusese unul dintre munteni, maiorul Dabija l-a obligat pe acesta sa manance hartia, ceea ce s-a si întamplat fara cracnire. Dabija si Macovei s-au despartit în locul numit Lipaia, primul încercand sa ajunga la Turda, iar cel din urma luand-o spre Rosia Montana. Dabija s-a ascuns la un moment dat în zona cantonului CFR Musca, cu intentia de a gasi un mijloc de transport sigur spre Turda.
Fiind extenuat, dupa zile de haituire prin munti, el i-a cerut adapost pentru cateva ore lui Aron Dinis, care avea o casa langa calea ferata. S-a suit în podul grajdului, unde a adormit. Gazda a intuit ca era vorba de un luptator din munti, a chemat cativa vecini (printre ei, Avram Rastei Pinter si Petru Dura Zurlea), împreuna tabarand asupra maiorului Dabija, pe care l-au imobilizat, legat, batut si apoi l-au transportat în centrul comunei.
Maltratarea a continuat pe drum, maiorul fiind lovit crunt de mai multi locuitori ai satului Garbe. Spre exemplu, Gheorghe Bucea zis Bacu l-a lovit cu securea în spate, în acelasi timp înjurandu-l. Maiorul Dabija a fost predat militiei comunale, dupa care a fost dus la Campeni, iar de acolo la Turda. Cei care l-au prins pe Nicolae Dabija au fost recompensati de Securitate cu cate 10.000 de lei.
Ei au fost prezenti ca martori si în procesul desfasurat dupa cateva luni la Sibiu. Din documente ale Securitatii reiese ca prinderea maiorului Dabija s-a produs la 21 martie 1949.
Din liste fragmentare aflam ca în luptele cu Securitatea au (mai) cazut: Ion Cigmaian, maistru din localitatea Sibot; Ieronim Contan, plugar din localitatea Coslar; Nicolae Moldovan, student din Teius; Cornel Pascu, învatator din Benic; Victor Vandor, învatator din Întregalde, actualul judet Alba. Au existat mai multe cazuri de luptatori anticomunisti ucisi de Securitate imediat dupa capturare, fara a mai ajunge în fata justitiei: Traian Lupea, din Obreja, judetul Alba; Alexandru Moldovan, din Teius, judetul Alba; Ioan Morarescu, învatator din Metes, judetul Alba; Axente Pacurar, student din Coves, judetul Mures; Nechifor Petrascu, plugar din Susa, judetul Alba; Gheorghe Picos, din Galda de Jos, judetul Alba; Eugen Pintea, student din Targu Mures; Sabin Solomon, student din Alba Iulia; Ioan Turcu, ceferist din Teius, judetul Alba.
Este posibil ca unii dintre cei amintiti mai sus sa fi facut parte din grupul Stefan Popa, anihilat de Securitate la scurt timp dupa formatiunea maiorului Nicolae Dabija.
Represiunea s-a îndreptat si împotriva familiilor celor din rezistenta. Spre exemplu, parintii si sotia lui Ihut Traian, cu un copil de trei luni, au fost arestati chiar în noaptea în care se pregatea asaltul asupra taberei din munti a partizanilor. Bunurile lor au fost confiscate, ridicate si transportate la Campeni. Arestarile au continuat a doua zi în randurile localnicilor, fiind vizati oamenii mai înstariti, dar si intelectualii banuiti ca aveau sentimente anticomuniste.
Între acestia s-au aflat sotii Gheorghe si Maria Balea; sotii Nicolae (sau Niculita, preot) si Constanta Bucea, Viorica Gasca (sotia pictorului Eugen Gasca), medic la dispensarul comunal, Alexandru Sofron Ganea, Ana Dura, vaduva de razboi. Dupa arestare, preotul Nicolae Bucea a fost dus la Turda si batut bestial de doi tineri ofiteri de Securitate (Octavian Sortan si Ion Dragea) originari chiar din comuna sa.”
