Două minore în vârstă de 15 și 16 ani, au fost rănite luni după-amiază , în urma unui accident rutier pe DJ 106K, în zona localității Daia Română.
O mașină condusă de tânără în vârstă de 16 ani, s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Șoferița de ocazie a luat mașina pentru a o conduce, fără acceptul părinților.
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Secţiei Sebeș, pentru acordarea primul ajutor și descarcerare, cu o autospecială cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor.
În urma accidentului, tânără care se afla la volanul mașinii, a rămas încarcerat, în stare de inconştienţă.
Aceasta a fost extrasă din autoturism de către pompieri, fiind predată echipajului SMURD prezent la locul accidentului.
Ce-a de-a doua persoană, conștientă, ieşită din autoturism, rezultată din accident a fost preluată de către un echipaj medical SAJ în vederea acordării îngrijirilor medicale și transportul la spital.
În ajutor a fost chemat și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș, pentru preluarea și transportul tinerei în vârstă de 16 ani, care a fost grav rănită.






