Bărbat din Cugir, cercetat pentru furt. A sustras motorină dintr-un camion parcat în Vinerea

0

Polițiștii din orașul Cugir, au identificat autorul unui furt comis în luna august, în localitatea Vinerea.

Autorul este un tânăr din Cugir, care este acuzat că a sustras 80 de litri de motorină, din rezervorul unui camion parcat pe o stradă în localitatea Vinerea.

La data de 19 septembrie 2022, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cugir au identificat un tânăr de 20 de ani, din Cugir, ca persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de furt, faptă în legătură cu care poliția a fost sesizată la data de 16 august 2022.

Se pare că, în noaptea de 15/16 august 2022, tânărul ar fi desfăcut bușonul rezervorului unui camion care era parcat pe o stradă din localitatea Vinerea și ar fi sustras peste 80 de litri de motorină.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit păgubitului, iar față de tânăr cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat precum și în vederea stabilirii întregii sale activități infracționale.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top