Peste un milion de pachete de țigări, confiscate de polițiștii din Alba, în urma unui control pe DN1

0

Polițiștii din Alba, au confiscat vineri seară, peste un milion de țigarete, aflate într-un camion, pe care oamenii l-au oprit la un control pe DN1, în zona localității Cunța.

La data de 6 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sprijiniți de polițiștii Serviciului Rutier, au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transportului de mărfuri.

Astfel, în jurul orei 23.00, polițiștii au oprit, pentru control, pe Drumul Național 1, în dreptul localității Cunța, un camion, condus de un tânăr, de 29 de ani, din județul Arad.

Acesta a prezentat documente potrivit cărora transporta cartofi, însă, în urma controlului, în interiorul camionului, au fost descoperite 1.024.000 de țigarete, fără marcaje fiscale, în valoare de peste 1.000.000 de lei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, faptă prevăzută de Codul Fiscal, iar întreaga cantitate de țigarete a fost indisponibilizată, în vederea confiscării.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top