Elena Udrea condamnată la închisoare, în Dosarul Gala Bute. Fostul demnitar, ar fi fugit din România. A fost dată în urmărire națională

0

Elena Udrea, fostă Ministru al Tineretului și Sportului, a fost condamnată joi, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la șase ani de închisoare cu executare, în dosarul „Gala Bute”, pentru infracțiunile de luare de mită şi abuz în serviciu.

Avocații Elenei Udrea, au intentat contestație în același dosar, privind modalitatea nelegală de constituire a completurilor de cinci judecători de la Instanţa supremă, însă, astăzi, contestația a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

După pronunțarea sentinței, polițiștii s-au deplasat la cele două adrese, la care locuiește Elena Udrea, pentru a pune în aplicare mandatul de executare.

Elena Udrea, nu a fost găsită la nici una dintre adresele la care s-au deplasat oamenii legii.

Fostul demnitar, ar fi părăsit România, joi dimineața, prin Vama Giurgiu.

În cursul acestei după-amiezi, Poliția Română, a luat decizia s-o dea în urmărire națională pe Elena Udrea.

Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

Dosarul Gala Bute a fost trimis de DNA în instanță în aprilie 2015.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.

În 2018, Elena Udrea a fugit în Costa Rica, unde a cerut azil politic, unde a fost reținută în octombrie aceluiași an, de către Interpol.

A fost eliberată în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a decis că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top