Compania Lin&Ema a premiat, la finalul anului de învățământ, cei mai buni elevi ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă Alba Iulia

0

Sfârșit de an festiv la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alba Iulia a avut loc încheierea anului de învățământ pentru cei aproape 200 de copii care studiază la această unitate de învățământ . Toți elevii care au obținut premiul I au primit, din partea companiei Lin&Ema, recompense în cărți.

festivitate-csei-06  „Credem cu tărie în ideea că investiția în educația unui copil și încurajarea performanțelor școlare sunt reperele care trebuie să ghideze orice adult responsabil. Ne-am dorit foarte mult să le oferim premianților întâi ai acestei școli cărți, atât de utile în demersul deprinderii cât mai multor cunoștințe. Ca de obicei, suntem onorați și determinați să răsplătim performanța, în orice activitate”, au declarat reprezentanții companiei Lin&Ema.

De altfel, tot cei de la Lin&Ema au fost cei care, în 1 iunie, cu prilejul Zilei Copilului, au fost alături de „bobocii” Centrului Școlar de Educație Incluzivă Alba Iulia. La momentul respectiv, toți elevii din clasele zero ai școlii au primit câte un pachet cu dulciuri. „Ne bucurăm pentru faptul că, alături de noi, își fac simțită prezența companii care doresc să răsplătească elevii pe care îi avem în grijă. Nu pot decât le mulțumesc acelora care, la final de an școlar, s-au gândit să premieze cei mai buni elevi ai școli noastre. E un semn că performanțele copiilor și dascălilor sunt apreciate”, a precizat Adrian Florea, directorul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Alba Iuliafestivitate-csei-17

Distribuie

Lasă un comentariu

Top