Urmare a instaurării codului galben de caniculă valabil pentru perioada 14 -15 iulie 2021, Crucea Roşie Română Filială Alba, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Alba, Primăria municipiului Alba Iulia și Primăria municipiului Aiud au luat măsuri imediate pentru protejarea persoanelor vulnerabile.
Astfel, Crucea Roșie Română Filială Alba a asigurat dotarea necesară pentru 3 puncte de prim ajutor, în Alba Iulia și Aiud, în vederea diminuării riscului pentru sănătate, prin prevenirea fenomenelor de deshidratare şi hipertermie, după cum urmează:
În Alba Iulia sunt organizate două puncte de prim ajutor: în zona Cetate a municipiului, pe Bulevardul Transilvaniei, lângă BCR, respectiv în zona centru – în fața complexului Mercur City Center, fiind funcționale în intervalul orar 10.00-17.00.
În municipiul Aiud, punctul de prim ajutor este în zona centrală pe artera principală, lângă BCR, în intervalul orar 10.00-17.00.
Personalul medical de specialitate angajat şi voluntar va asigura următoarele servicii:
Măsurarea tensiunii arteriale
Oferirea de apă potabilă trecătorilor
Consilierea populaţiei pentru a se adapta cât mai bine perioadei caniculare.
Crucea Roșie Română Filială Alba îndeamnă populația afectată de caniculă să fie prudentă în această perioadă și să urmeze recomandările realizate de către autoritățile locale în ceea ce privește deplasările în exteriorul locuinței precum și adoptarea unui stil de viață sănătos.



