Teodor Şuşman, 1926: Este o mare nenorocire atât pentru munți, cât și pentru neamul românesc, că ne lasă domnii și intelectualii!

0

material realizat cu sprijinul Comuniunii Stăpânilor de Munți și Codri din România

Presa a publicat trista și nemaipomenita batjocură care se face de la unire încoace moților lui Avram Iancu de către neamuri străine ajutate de români.

N-a fost niciun ziar curat românesc care să nu fie publicat câte un articol în care să arate faimoasa batjocură care se face astăzi Munților Apuseni.

Înainte de a pune pe hârtie focul aprins în inimile Moților, rog cu supunere pe onorații cititori a-mi scuza forma scrisului la cele publicate mai jos, întrucât nu sunt compuse din știință superioară, ci sunt compuse de un țăran simplu din Munții Apuseni în care se mai găsește un gram din sângele lui Avram Iancu, al cărui suflet din nou se aprinde văzând cum străinii ne distrug granița de vest a scumpei noastre țări.

Credem că onoratul cititor cunoaște bine pentru ce este focul aprins în inimile moților. Pentru a-l lămuri mai bine vom arăta mai jos:

Noi moții, nepoți ai lui Avram Iancu, am păzit în tot timpul și în toate necazurile credința creștinească de la care nu ne-au putut abate dușmanii în atâtea veacuri. Am contribuit cu sângele nostru la 10 revoluții pentru păstrarea scumpei noastre legi strămoșești, apărându-ne și veșnica noastră cetate, care este Munții Apuseni.

Conduși de nemuritorii noștri martiri, după cum a fost Horia, Cloșca și Crișan și după cum a fost și nemuritorul Avram Iancu, toți martirii sufletești ai neamului românesc. Am așteptat cu ochii deschiși privind spre răsărit, de unde avea să vină împlinirea visului nostru de veac. Această privire s-a iluminat înaintea ochilor noștri în anul 1916, când gloriosul nostru Rege, care este și astăzi și va fi al tuturor românilor, a trecut cu vitezele sale trupe Carpații, venind să înfăptuiască și să pună capăt suferințelor noastre de atâtea veacuri. Văzând noi cum acest mare păstor vine să ne scape din ghearăle lupilor de care eram cuprinși, am tresărit. Din toată inima am mulțumit bunului Dumnezeu, rugându-ne să ajute scumpului și neobositului nostru Rege Ferdinand I, care a luptat pe toate fronturile pentru refacerea scumpei noastre țări împreună cu Dinastia Regală.

Pelerinajul moţilor la monumentul lui Horea şi Cloşca, Scoruşet – 1935

Pelerinajul moţilor la monumentul lui Horea şi Cloşca, Scoruşet – 1935

Ne întrebăm noi moții de prin munții acuma însă. Unde ne este rezultatul? Căci pentru drepturile noastre am luptat și unde este jerfa celor 800.000 de eroi, morți pentru patrie? Unde este oboseala Dinastiei noastre Regale, care s-a jertfit pe toate fronturile? Nu vedem nimic. Căci și astăzi noi Moții din munți avem tot aproape aceeași soartă, pe care am avut o și în trecut. Suntem neliniștiți fiindcă nimeni nu se gândește la nevoile pe care noi le îndurăm sub neamul străinilor, care a năvălit asupra noastră și mai ales a munților noștri, care ne sunt singurul izvor de refacere și câștig. Au năvălit de la unire încoace, cu forţe , pentru a ne preface munții în locuri deșarte și a ne duce pe noi în cea mai mare sărăcie, luându-ne pădurile, singurul nostru mijloc de trai. Dar în același timp, tot ei ne acuză că suntem bolșevici și tâlhari, că furăm pădurile lor. Este de notat că și astăzi, după atâta jertfă și atâta sânge vărsat pentru scăparea țării și a codrilor din mâini străine, pădurile sunt tăiate de Fischer și Tischler care ne pregătesc cea mai neagră sărăcie prin exploatările cele fac. Ne prefac frumoasa noastră coroană a munților în deșerturi și îmbracă în zdrențe mii și mii de copii ai noștri, luându-le pâinea din mână, după cum este și cântecul pe care l-am învățat la școală prin anul 1904 și care zice:

Noi și voi

Potop venita-ți peste noi

Ne-ați luat pâinea din mâini,

Şi hainele de pe noi,

Iar noi rămânem goi.

Așa ni se face astăzi și aceasta este starea moților din Munții Apuseni, în care ne-au adus exploatatorii Fischer, Tischler și Grődel. Azi ne exploatează pădurile și mâine-poimâine ne vor exploata și pe noi, pe calea pribegiei, care nu este departe după cum vedem, iar pericolul ce ne amenință foarte apropiat.

Credem că onorați cititori cunosc bine scandaloasa afacere de la Răchițele, făcută cu ocazia aplicării reformei agrare. Noi cunoaștem legea agrară cum este făcută și știm că este bine făcută, dar nu se împlinește și nu se execută de nimeni. La noi executarea reformei agrare sa făcut în felul următor: în hotarul comunei noastre Răchițele se află proprietatea Contelui Bánfy, de circa 12.000 de jugăre cadastrale, pe care le-au răpit mișelește de la părinții noștri sub era maghiară, pe la anul 1882 – lucru ce putem afirma că a fost proprietatea noastră, sau, mai bine zis, a părinților noștri, de pe care acum am fost scoși şi alungați nelăsându-ne nici cu ochii să privim la ceea ce a fost a părinților noștri, proprietăți la care ne uităm flămânzi și plini de toată goliciunea.

Noi la 1918, când s-a făcut Revoluția în monarhia Austro-Ungară, am venit acasă de pe toate fronturile de luptă cu gândul să ne răzbunăm pe toți acei ce ne-au răpit pădurile.

Văzându-ne familia în cea mai neagră mizerie și cunoscând noi ca acuma este momentul de dezrobire, am ascultat cuvântul tribunului nostru de atunci și apărătorului nostru de azidomnul doctor Amos Frâncu, care este astăzi aruncat pe drumuri și nebăgat în seamă, spunând el atunci că pădurile vor fi ale noastre. Noi am ascultat cuvântul neobositului nostru luptător și la un moment dat ne-am organizat în gărzi naționale luptându-ne cu hoardele lui Bela Kun la Beliș, unde am avut în fruntea noastră pe domnul căpitan invalid Emil Şiancu, care a suferit cu noi cele mai multe chinuri. El nu este băgat de nimeni în seamă, după cum vedem, că nici noi nu suntem băgați de nimeni în seamă. Văzând că reforma agrară nu s-a făcut pentru noi, ci pentru Fischer și Tischler.
Reformă agrară sa făcut în modul următor: cele 12.000 de jugăre care sunt pe hotarul comunei noastre Răchițele, trebuiau expropriate integral și predate comunelor în drept.

Onorata comisie agrară, atât comitetul agrar cât și comisiunea a II-a județeană, au ordonat comisiunii de ocol din Huedin să facă exproprierea moșiei contelui Bánfy.

Această expropriere s-a făcut din partea comisiunii de ocol în 1922 care comisiune a făcut un act de dreptate istoric și mai ales drept, expropiând întreaga moșia lui G. Bánfy care se află în hotarul comunei noastre, în favorul statului, cu scop de a împărți și destina sătenilor pădurile și pășunile.

Expropriând-o în drept și nelăsând proprietarului nimica, întrucât proprietarul și-a rezervat cota la Bonțida, contra acestei hotărâri aduse și exproprieri a făcut apel Agronomul Regional din Huedin. Judecându-ne la cu comisiunea a II-a județeană din Cluj, dezbaterea a avut loc la 27 ianuarie 1923, fără a fi citată nicio comună din cele 10 comune, care conform legii agrare trebuiau să primească din pământul lor, moștenire de la părinții lor.

Această hotărâre a comisiei a II-a Județeană s-a făcut într-un mod abuziv și anume: din cele 12.000 de jugăre cadastrale, au cules personalul lui Bánfy toate numerele topografice în care numere se mai află păduri seculare în întindere de circa 5.500 jugăre, pe care onorata comisiune a II-a județeană le-a rezervat proprietarului, cele 5.500 jugăre cadastrale fiind socotite ca teren de neexpropriat, pentru ca la urmă proprietarul să îl vândă exploatatorilor Fischer și Tischler precum și cointeresaților lor.

În loc ca cele 10 comune să primească păduri și pășuni, au fost uitate la expropriere și nu s-a expropriat nimic pentru ele fiindcă astfel n-ar ajunge lui Fisher și Tischler. A fost numai o singură comună Răchițele pusă în instanță, pentru care s-a făcut expropriere, însă destul de abuziv, dându-se păduri acolo unde au exploatat Tischler și Nihich prin anii 1911 și 1914, cu preț de pădure seculară, iar pășuni dându-se acolo unde este pădure seculară, pe care o taie astăzi Tischer, care a făcut Societatea “Regatul Mare”.

Observând noi acest pericol numai după câteva luni, am bătut la toate ușile și ministerele, arătând că s-a făcut o mare nelegiuire și nedreptate. Am cerut să ni se dea cota maximală din pădurile seculare pentru păduri și pășuni din locuri pentru pășuni.

Ni s-au făcut toate promisiunile că ni se va face dreptate, dar nu știu când. Ni se vor da “atunci” când Fischer și Tischler vor termina de tăiat toate pădurile locurile goale și stâncile pleșuve din care să ne putem și noi reface ca nație.

Văzând noi că toate suferințele noastre și toate sforțările ne sunt zadarnice, am oprit în mod omenesc tăierile, pentru care la urmă am fost și maltratați și aruncați în închisoare – de unde ne-a salvat neobositul nostru apărător domnul dr. Amos Frâncu. Iar în vara anului 1924 ni s-au promis din partea domnilor miniștri G. Cipăianu și Tătărăscu, că ni se va da pășuni, care lucru nici până azi nu se face în favorul nostru, ci în favorul străinilor.

Noi nici azi nu avem nimic, ci stânci pleșuve, iar pădurile, singurul nostru izvor de trai, sunt puse cu cea mai mare forță în exploatarea străinilor care le devastează zi și noaptefără a planta măcar un puieț. Iar noi privim goi și cu ochii în lacrimi cum rămânem flămânzi și goi.

În așa mod neomenos s-a făcut exproprierea pentru Moții din munți, așa că nici azi nu mai poate avea sfârșit și nu i se mai face capăt. Ar trebui făcut acest lucru, pentru ca acum după șapte ani de la unire, să se poată vedea și bietul român stăpân pe averea lui.

Este o mare nenorocire atât pentru noi din munți, cât și pentru tot neamul românesc, că ne lasă domnii și intelectualii în mâinile exploatatorilor Fischer, Tischler și Grődel, care ne pregătesc mormântul.

Rugăm cu supunere onoratul comitet agrar să aducă sentința în drept și să nu se lasă pradă străinilor, care ar căuta răzbunare pe toate căile, fiindcă noi nu mai putem suferi toate nelegiuirile.

Noi nu pretindem nici nu cerem averea altuia, ci ne rugăm să ne-o lase pe a noastră și pe a moșilor noștri.

Noi nu vrem și nici nu putem suferi ca străinul să ne facă pe noi valahi, tâlhari și bolșevici în țara noastră, noi credem că ei sunt tâlhari și bolșevici, fiindcă ei vin și ne răpesc pâinea din mâini.

Noi suntem amenințați să pribegim, fiindcă suntem în locuri stâncoase unde nu ne putem câștiga pâinea decât numai din păduri, și dacă străinii le duc, atunci noi ne părăsim munții și pribegim.

Ar fi o mare rușine a neamului nostru ca acuma să ne nefericim în țara noastră și străinii să se înavuţească.

Facem un apel călduros către toți bunii români și cu suflet național, să ne sară întrajutor, căci pericolul este foarte mare.

Eu cunosc și știu că străinii, prin corupția pe care o pregătesc, răpindu-ne pădurile, distrug granița noastră de vest care este păzită de moți ca un Verdun. Ne rugăm călduros a ne sări în ajutor, căci răbdarea noastră este mare dar și răzbunarea va fi mult mai mare contra acelora care ne nefericesc pe noi și neamul nostru.

Ne vom aduna cu toții de prin munți și împreună cu neobositul nostru apărător, ne vom duce la gloriosul și fericitul nostru Rege și ne vom ruga, cu capul plecat, să ne ajute că suntem în mare batjocură, că nu avem altă speranță decât numai în neobositul și fericitul nostru Rege, care a luptat cu noi alături pe toate fronturile de refacere ale scumpei noastre țări. Rugăm ajutor, ajutor!

Teodor Șușman

Teodro Susman - primar 1933

primar comunal, Răchițele

Distribuie

Lasă un comentariu

Top