Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, condamnat definitiv, luni, la şase ani de închisoare cu executare, s-a predat singur la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
„Este la sediul IPJ Hunedoara. El a venit de bunăvoie, înainte să primim mandatul de executare a pedepsei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Laura Bradu.
Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, a fost condamnat definitiv luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de conducerea unui autoturism sub influenţa alcoolului.
Un complet de cinci judecători de la ÎCCJ a respins apelul declarat de Mircia Muntean şi a menţinut sentinţa dată de instanţa de fond în iunie 2016.
Soluție: 309/1/2017 Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Muntean Mircia împotriva sentinței penale nr. 468 din data de 10 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în dosarul nr. 2014/1/2015. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă apelantul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2017.
Un comentariu
Coruptia trebuie pedepsita.