„Un popor care nu-şi cunoaşte istoria e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii.”
Spunea Nicolae Iorga
Cetatea medievală de la Săsciori este o fortificație cu două turnuri-unul nordic și celălalt estic, cu sunt de apărare și val de pământ, situată pe un promontoriu stâncos, așezată pe dealul de vest al comunei.
Cetatea medievală de la Săsciori se află în administrarea Primăriei comunei Săsciori, a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și a Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Alba Iulia.
Obiectivul este ușor de reperat de către pasionații de drumeție după releul de telecomunicaţii, „plantat” chiar în incinta arealului, vizibil din Drumul Național 67 C -Sebeș- Petrești-Săsciori.De aici până la cetate mai sunt 10 minute, accesul spre sit făcându-se pe un drum negru (de pământ).
Trist este că drumul până la vechea cetate este nesemnalizat cu indicatoare care să indice drumul de urmat până la monument (!). Un al doilea aspect și care m-a supărat este lipsa unui panou informativ care să ajute potențialii turiști să descifreze ruinele, identificând pe rând zidurile exterioare, turnurile, şi tot ceea ce ne-ar fi ajutat acolo, în interiorul cetății sã înţelegem istoria (!).
Priveliștea este una de poveste – satul Săsciori prin care „șerpuiește”Transalpina din interiorul cetății, iar de la poalele cetății se pot vedea în depărtare orașul Sebeș și cetatea Piatra Craivei.
Ca să răzbeşti la zidurile în ruină, trebuie să treci prin tufişurile şi ierburile înalte care acoperă intrarea în edificiu.
Din loc în loc, pietre cenuşii ies din verdeaţă, cu marginile rupte de vânturi şi ploi.
Doar câteva părţi din Cetatea medievală Săsciori au rezistat până azi şi e greu să îţi imaginezi ce elemente de construcţie formau aceste ziduri înguste şi înalte de câţiva metri.
Aici găseşti turnul de nord cu un portal în arc frânt, ziduri de incintă greu vizibile din cauza vegetației abundente și zidul de apărare estic.
Vegetația abundentă care acoperă mare parte din cetate dă aspectul dezolant de ruine părăsite.
Perdele de iederă şi rugi ţepoşi, mărăcini cât un stat de om, arbuști, ruinele fiind cu greu vizibile dintr-un asemenea peisaj.
Aspectul de vechi este stricat de către releul de telecomunicaţii ridicat în incinta cetății cu acordul autorităţilor locale.
Pe lângă istoria încărcată a locurilor, restaurările posibile ale cetății ar fi putut ridica din punct de vedere turistic zona- prin construirea unui popas turistic în zonă pentru turiștii care vor tranzita cea mai înaltă șosea din România-Transalpina.
Povestea cetății
Este situată în partea de vest a comunei, de unde domină o zonă foarte întinsă, fiind amintită în documente în anul 1309 sub denumirea de „Castrum Petrii”și funcționând ca o cetate țărănească până la mijlocul secolului al XVI-lea.
S-au păstrat ruine în care se pot distinge o incintă în formă ovală, lungă de 35-45m, construită din piatră brută de râu și carieră, cu ziduri de peste 2 m grosime și înalte de 4-5 m.
La cele două capete se află două turnuri interioare patrulatere ce adăposteau porțile carosabile ale cetății, și acare aveau bolți semicilindrice, constituind modele de porți arhaice utilizate la cetățile medievale timpurii din Transilvania.
Fortificația era împărțită cu zid de piatră în două părți, indicând probabil utilizarea ei de către două comunități, având fiecare drumul său de acces în cetate și poarta proprie.
A fost construită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, fiind o fortificație puternică și având, probabil, funcția de a păzi calea de legătură a Transilvaniei cu sudul Carpaților.
Ca şi multe alte fortificaţii nobiliare săseşti şi cetatea de la Săsciori, a trecut în evul mediu în proprietatea comunităţii locale de limbă germană.
În a doua jumătate a secolul al XIV-lea, cetatea de la Săsciori apare menţionată ca făcând parte din aliniamentul de apărare a graniţei de sud a Transilvaniei.
Mai târziu, în a doua parte a secolul al XVI-lea sau la începutul secolului al XVI-lea, după fărâmiţarea domeniului Sebeşului, comunitatea săsească, stăpână a cetăţii, a renunţat la această fortificaţie, în prealabil distrugând-o în parte, pentru a nu putea fi folosită de eventualii invadatori. Acest lucru, s-a datorat faptului că în strategia acestei comunităţi, apărarea în zonele înalte, era considerată a fi prea dificilă şi riscantă, ei preferând a se proteja în zonele mai joase, de podiş.
Surse istorice arată că după distrugerea cetăţii de la Săsciori şi fărâmiţarea domeniului feudal al Sebeşului, postul de pază desfiinţat de la Săsciori, a fost mutat în apropiere, la Loman, unde însă nu s-a ridicat o fortăreaţă înconjurată cu ziduri de piatră, ci o construcţie militară mai simplă, probabil din lemn, dispărută azi cu totul.
Ruinată şi abandonată încă din evul mediu, Cetatea medievală de la Săsciori, nu a fost restaurată sau măcar conservată în secolele ce au urmat, astfel încât procesul de degradare s-a perpetuat.
În secolul al XIX-lea donjonul ruinat dar încă prezent, păstra scara interioară de piatră.
În anul 2008, un coleg de breaslă trăgea un semnal de alarmă privitor la starea de degradare a cetății.
Am ajuns și eu acolo, în anul 2015, iar imaginea pe care l-a întâmpinat pe colegul meu acolo, am găsit-o și eu acum, deci nimic schimbat.
Tot marele istoric Nicolae Iorga spunea:” „Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.” – pot spune că lecțiile trecutului sunt peste tot în jurul nostru, depinde numai de noi dacã vrem sã le cunoaştem şi dacã vrem sã nu mai repetãm greşelile.
Trecerea timpului nu o putem opri dar putem lăsa urme frumoase, pline de învăţăminte şi putem sã pãstrãm cu grijã ceea ce a ajuns prin timp pânã la noi.
Pe aceiaşi parte cu Cetatea Medievală de la Săsciori, însă la 6 km sud, se găseşte Cetatea Dacică de la Căpâlna.
Sursa – foto: Sorin Giurcă ( arhivă personală)
