Asociaţia Forestierilor din România : „Câtă vreme legile sunt scrise doar pentru „a da bine” la un public îndoctrinat cu tema tăierilor ilegale nu putem vorbi de predictibilitate”

0

Sectorul forestier traversează de 30 de ani o nesfârşită tranziţie în care lipsa înţelegerii, lipsa viziunii şi lipsa unui consens cât mai larg cu privire la principiile de dezvoltare a politicii forestiere naţionale ne-au adus doar deservicii şi complicaţii, susţin reprezentanţii Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR).

„Câtă vreme legile sunt scrise doar pentru „a da bine” la un public îndoctrinat cu tema tăierilor ilegale şi nu se bazează pe principii şi pe o strategie coerentă, câtă vreme operatorii economici din domeniul forestier nu au avut până acum niciun sprijin pentru dezvoltare, nu putem vorbi de predictibilitate”, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Forestierilor din România .

Potrivit sursei citate, în ultimii 30 de ani ne-am bucurat, în sens peiorativ, de o constantă: „lipsa de predictibilitate şi de transparenţă”, iar bruma de transparenţă câştigată cu greu este ameninţată la fiecare propunere de modificare a unor acte normative. Un sistem este corupt şi bolnav atunci când încearcă să ascundă prin legi transparenţa şi normalitatea. Nu putem avea predictibilitate într-un mediu în care domină dezbinarea, dezinteresul, lipsa de viziune, într-un mediu în care sunt promovate, interesat sau nu, dezinformările şi ştirile false, apreciază reprezentanţii ASFOR.

„Cel mai îngrijorător aspect este faptul că politicile actuale nu vizează obţinerea unor rezultate concrete, ci respectarea unor proceduri greoaie, neconcludente, care nu ţintesc eficienţa şi care presupun sarcini administrative, adesea inutile, ce alimentează spirala greşelilor”, subliniază ASFOR. Asociaţia vrea să reseteze acest cadru, să păstreze principiile durabile din silvicultura românească, pe care să le completeze cu eficienţa şi noile concepte de bioeconomie şi dezvoltare durabilă, în care pilon central să fie individul, adică: arborele (pădurea) şi forestierul (comunitatea). „Următorii ani sunt critici, iar reinstalarea predictibilităţii poate fi făcută prin finanţare, formare profesională, dotarea cu utilaje moderne şi dezvoltarea infrastructurii forestiere”, precizează ASFOR.

Sâmbătă, Asociaţia Forestierilor din România (ASFOR) a găzduit, la Buşteni, un dialog între operatori economici din sectorul forestier şi de prelucrare a lemnului din România, reprezentanţi ai Ministerului Mediului, RNP Romsilva şi ai mediului universitar. Toţi invitaţii au susţinut, în intervenţiile lor, necesitatea construcţiei predictibile şi echilibrate din perspectivă economică, socială şi de mediu a sectorului forestier. Proiectul de Strategie Naţională Forestieră la care se lucrează deja de doi ani va ţine cont şi va cuprinde toate aceste direcţii pe care se poate construi un viitor mai bun pentru acest sector, un viitor bun pentru întreaga societate românească în contextul în care pădurea şi lemnul sunt resurse naţionale vitale.

ASFOR face un apel la toţi cei din domeniu să acţioneze pentru transparenţă, normalitate, corectitudine, specializare, comunicare, implicare, promovare, colaborare, echilibru şi incluziune, pentru că doar împreună putem reuşi.

Asociaţia Forestierilor din România este organizaţia patronală şi profesională a operatorilor economici din exploatări forestiere şi industrializarea lemnului, ce reprezintă, promovează, susţine şi apără interesele economice, juridice şi sociale ale membrilor săi în plan naţional şi internaţional.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top