REPREZENTANȚII MAI S-AU BÂLBÂIT DINOU ÎN FAȚA UNEI SITUAȚII DE FORTĂ MAJORĂ
Proprietarul unei companii din Brașov, Marcel Butuza , este cel care s-a urcat miercuri dimineaţa în propriul elicopter şi a pornit spre Bâlea Lac în Munţii Făgăraşului, unde 72 de persoane erau blocate într-o telecabină defectată. Printre aceștia se afla un bebeluş şi un grup de 34 elevi.
“Am rămas surprinşi când l-am văzut. Nu a luat legătura cu noi. S-a dus cu elicopterul din proprie iniţiativă la Bâlea. A aflat despre turiştii blocaţi şi despre faptul că este un copil de un an. A ajuns primul acolo, a luat copilul şi mama şi i-a coborât pe ei, prima dată. Iniţial a spus că vine să facă un zbor, dar a făcut cinci zboruri, în tandem cu piloţii de pe elicopterele MAI”, a declarat pentru stiridesibiu.ro şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David.
Marcel Butuza şi-a coordonat intervenţia din munţi cu piloţii MAI şi a reuşit să ajute la deblocarea oamenilor din munte până la ora 12.30.
“Am fost plăcut surprinşi de decizia lui şi îi mulţumim pentru tot ce a făcut. A fost un gest neaşteptat”, a mai spus șeful Salvamont Sibiu .
Nu aceeaşi atitudine au avut-o însă oficialii ISU Sibiu, care au evitat să spună cine a făcut zborurile private la Bâlea şi pentru cine. Mai mult, au anuntat oficial ca 68 de turişti au fost evacuati miercuri din Bâlea, până la ora 12.30, cu ajutorul elicopterelor MAI au precizat cei de la stiridesibiu.ro.
Telecabina de la Bâlea este singurul mijloc de transport în această perioadă, care face legătura pe cablu, pe o distanță de 3.700 de metri, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în condițiile în care Transfăgărășanul este închis din cauza zăpezii foarte mari și a riscului de avalanșe. Radu Ciobotea
Un comentariu
Bai…Redactie, cine te plateste sa scrii asa ceva ? Butuza ???