ANCHETE ONLINE: Ce au îndurat românii ardeleni, care au făcut Marea Unire, în vremea dictaturii hortyste

0

O pagină de istorie ne oferă un martor ocular al evenimentelor dramatice petrecute în Ardealul de Nord, după ocupația hortystă( 1940-1944). Românii, pentru că au participat la Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, au fost bătuți, mutilați, omorâți în chinuri groaznice de soldații maghiari, jandarmii cu pene de cocoș și de localnicii unguri. Răzbunare cumplită a barbarilor care au ocupat în mod samavolnic o parte din România, în urma înțelegerii lui Horthy cu Hitler și Mussolini.

România Mare s-a realizat cu lacrimi, cu sânge, cu durere. Nu a fost și nu  este nici astăzi acceptată de vecinii nostri din Vest, deși au trecut deja 100 de ani. Cum au găsit un moment de cumpănă în istoria tenebroasă, cum  fost anul 1940, în plină ascensiune a Germaniei naziste,  ungurii au invadat România  (regiunea Ardealul de NV) și apoi au încercat, cât a ținut aventura hortystă, pe toate căil, e să-i elimine pe toți care gândeau și simțeau românește. Cei care s-au opus maghiarizării forțate au fost eliminați fizic pentru că reprezentau celule de afirmare a identității naționale. Cumplit a fost că însuși, maghiarii localnici, care au fost buni prieteni cu românii, au învățat și crescut cu vecinii lor, de altă naționalitate, s-au transformat, după ocupația hortystă, în animale, în dușmani, având un comportament  violent. Organizați în trupe paramilitare, localnicii maghiari au ajutat armata hortystă cu informații despre capii românilor, s-au dedat la atacuri, distrugeri, crime, bătăi și umiliri în rândul populației românești.  În cazul prezentat, cel care a coordonat  samavolniciile împotriva românilor, a fost chiar preotul maghiar reformat, din acea localitate.

Martor ocular

Potrivit unor documente de arhivă, redate în cartea ”Administrația militară hortystă în Nord-Vestul României”, scrisă de istoricii Gheorghe Bodea, Vasile Suciu și Ilie Pușcaș, un martor ocular, din comuna Sântana de Mureș  (județul Mureș),  care a trăit acele vremuri cumplite, povestea în anul 1982 despre atrocitățile  săvârșite de unguri.

Participant la Marea Unire de la Alba Iulia, Avram Chinezu, fiul lui Ion și Anica, născut la 4 ianuarie 1900 în comuna Sîntana de Mureș, fost brigadier silvic, relata în aprilie 1982:

”Comuna noastră, Sântana de Mureș, a căzut sub asuprirea hortystă conform Dictatului de la Viena. Din cauză că am fost la Unirea de la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, atât eu cât și ceilalți români din Sântana de Mureș, în număr de 75 de capi de familie, am avut mult de suferit din partea autorităților horthyste, a jandarmilor cu pene de cocoș și mai ales din partea sătenilor unguri din comună.

Lista neagră

Astfel, pe la începutul luii septembrie 1940, cei 75 de capi de familie înscriși pe lista neagră ca periculoși pentru statul maghiar, am fost arestați de jandarmi și de o parte din  populația maghiară din comună și duși la școală primară din comuna Sântana de Mureș. Aici am fost terorizați, bătuți cu funii udate în apă și cu plumb la capăt, până când nu mai puteam să ne sculăm de pe  dușumeaua școlii. Când nu am mai putut să ne sculăm de pe podea din cauza bătăilor și inconștienței  în care ne aflam,  din cauza loviturilor pste cap și piept, ne obligau să ne târâm pe jos ca șarpele, dintr-o sală de clasă în alta, timp în care fasciștii hortyști râdeau de noi. Apoi ne-au obligat să mergem la casele noastre și să stăm în familie 10 minute, dar mersul până acasă și înapoi să-l facem numai târâș, pe burtă, așa cum eram, cu oasele zdrobite în bătaie. I-am întrebat pe civili și pe jandarmi cu pană de cocoș de ce ne bat, cu ce am greșit. Însă nimeni nu ne-a dat niciun răspuns, ci persecuțiile au continuat cu și mai mare ferocitate. Ba au început să-i bată și pe copiii de români pe care îi întâlneau în cale, acești călăi, care, de multe ori, erau în stare de ebrietate.

Călăul românilor, preotul reformat

Am aflat mai târziu că toată teroarea și schingiurile  românilor din Sântana de Mureș au fost puse la cale de către preotul reformat din Sântana de Mureș, cu numele de Adalbert Molnar, care era un mare bețiv și avea ură pe românii care au fost la Unirea de la 1 decembrie 1918 și care în 1940 nu au vrut să se maghiarizeze, adică nu au vrut să-și schimbe numele și să treacă la religia reformată.

Îndată ce au intrat trupele de ocupație în comuna noastră, toți românii și româncele au fost chemați la postul de jandarmi și li s-au înmânat noi buletine de identitate, cu numele și prenumele maghiarizate. Cei care au refuzat să primească astfel de acte false am fost torturați în chinuri grele, de nedescris. Precizez că la torturarea și schingiurea noastră participa de multe ori și maiorul de jandarmi din Târgu Mureș, cu numele de Dobay, pe care îl cunoșteam bine, pentru că a fost coleg cu fratele meu, Ioan Chinezu, la Liceul reformat din Târgu Mureș și de multe ori venea la noi acasă ca prieten. Notez că la terorizarea și bătaia noastră, a românilor din Sântana de Mureș au participat efectiv și unii localnici maghiari cu care am copilărit împreună și eram buni prieteni în perioada interbelică, iar peste noapte am devenit dușmani de neîmpăcat cu ei, din cauză că acum ei erau mari hortyști, iar noii, umili români.

Torționarii maghiari

Între acești indivizi lipsiți de omenie amintesc pe Macsas Karoly, care era de 43 de ani, Galogh Marton, de 45 de ani, Imre Kovacs și alții, dintre care unii mai sunt în viață și astăzi. Dar să amintesc și numele a câtorva români care au fost bătuți grav și torturați de către hortyști în luna septembrie 1940: Avram Puni, țăran muncitor, Dumitru Ceușan, fost primar până la 30 august 1940, Căliman Petru, muncitor, Petru Comes, învățător-director, Bazil Chinezu, fratele meu cel mic, Gheorghe Chinezu, fratele mai mare, Dumitru Buja, țăran român care a participat la 1 decembrie la Alba Iulia, pe bază de credențional, Marița Spătar, țărancă, Avram Puni, țăran, Vasile Hosu și Vasile Puni, țărani care au fost duși în lagărul din Munții Copilași-Maramureș și împușcați la Moisei, în 14 octombrie 1944 de jardarmi, Vanea Lazăr și mulți alții care au avut de suferit toată viața lor.

Salvați de evrei

La data de 30 octombrie 1940 am fost dus la Târju Mureș, la prefectură, pentru a depune jurământul de credință față de statul hortyst. Dar am uitat să vă spun că în ziua de 20 septembrie, am fost dus de către hortyști pe la ora înserării în curtea prăvăliei evreului maghiarizat, Bella Spirel, om de 45 de ani, cu scopul ca să mă împuște la zidul prăvăliei. La ora 2,30, au venit trei călăi să mă împuște. Am avut norocul că acestui evreu i-a fost milă de mine și m-a ascuns în lada de gunoi, iar apoi a aruncat o pătură peste mine și pe urmă frunze uscate, spunându-le călăilor că am fugit undeva. Numai așa am scăpat cu viață datorită acestui evreu de omenie. Păcat că prin anul 1941, toamna, l-au ridicat și pe el de la domiciliul său și l-au dus, împreună cu soția și cele trei fete undeva pe lângă Budapsta, unde l-au împușcat împreună cu familia.

Pentru aceste motive am hotărât să mă refugiez în România. Tot prin evreul Bella Spirel, comerciant în Sântana de Mureș, l-am cunoscut pe numitul Balody Gyorgy din Luduș ( localitate rămasă în România), cu care am făcut schimb de locuință și bunuri. Adică, în 1940, noiembrie 15, eu am plecat la Luduș, care era pe mâna stângă cum treci podul peste Mureș și mergi la gară din centru și el a venit în Ungaria, în locuința mea din Sântana de Mureș. Am lăsat aici, în Sântana: 2 vaci cu lapte, 3 porci, vreo 25 de găini, casă frumoasă, plug, grapă și am mers la Luduș, unde am găsit o casă goală. La Luduș am stat liniștit până prin luna moiembrie 1944, când am revenit la Sântana de Mureș, iar Balody Gyorgy s-a dus la casa lui din Luduș.

Crimele au continuat până la eliberare

Precizez că cele întâmplate cu mine și cu consătenii mei le-am spus fratelui meu, profesor Ioan Chinezu, care atunci era numit șef al Consulatului României din Cluj, care a vorbit cu autoritățile de la Târgu Mureș despre atrocitățile cu populația românească. Dar degeaba, că tortura și crimnele hortyste au continuat până în anul 1944, când am fost eliberați de trupele române și sovietice. Fratele Ioan Chinezu, în calitatea lui de șef al Consulatului românesc de la Cluj, a căutat să mă convingă să vin înapoi de la Luduș, în locuința de la Sântana de Mureș, că nu se va întâmpla nimic cu mine. Dar eu nu am avut încredere în hortyști. Nu am mai venit la Sântana, decât după eliberare.

Totuși el a reușit ca, în urma intervenției făcute la comisia mixtă germano-italiană, în toamna anului 1940, să elibereze, din cele două lagăre din Târgu Mureș, unul lângă Podul Mureș ( str. Cornățel) și al doilea îm cartierul actual Tudor Vladimirescu, peste 100 de români, arestați în primele zile după intrarea trupelor hortyste în județele Mureș, Harghita, Cluj și Bistrița. În anul 1940, prin luna noiembrie, fratele meu, Ioan Chinezu a venit la Sântana de Mureș și la Târgu Mureș cu mașina ambasadei și a discutat cu generalul Vida Gyula, prefectul județului Mureș. Era însoțit și de profesorul dr. Emil Hațieganu din Cluj. Dar degeaba, căci crimele și masacrele și alte batjocuri au continuat până în octombrie 1944, când am fost eliberați de sub jugul fascisto-hortyst de către armata română și cea sovietică”.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top