Accident rutier între un autocar și un autoturism la Alba Iulia

0

Un accident rutier s-a produs pe strada Regimentul Vânători din municipiul Alba Iulia. În evenimentul rutier au fost implicate un autocar și un autoturism.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Alba Iulia pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea primului ajutor medical. În sprijin au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

În autocar se aflau 25 de persoane, însă niciuna nu a necesitat îngrijiri medicale în urma evaluărilor făcute de echipajele de intervenție. În autoturism se aflau două persoane, dintre care una a primit asistență medicală la fața locului.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top